Doamne fereste ca Romania sa semneze sau sa ratifice “tratatul de stabilitate” al lui Merkozy!

Romania nu are absolut niciun motiv sa semneze “tratatul de stabilitate” pe care Basescu, PDL, si guvernul (PDL-FMI-BNR-UNPR-UDMR-minoritati) si l-au insusit. Mult mai grav: semnarea sau ratificarea acestui tratat ar echivala, intre altele, cu o semnatura pe o condamnare eterna a Romaniei la saracie si subdezvoltare, un act de subminare a economiei nationale. Argumentele pe larg:

1.  Cum s-a nascut aceasta propunere de tratat si ce prevedea el initial.

Cu ocazia summit-ului UE din decembrie, s-a inscenat o piesa proasta. S-a creat mai intai o presiune mediatica, un fals scenariu apocaliptic, cu Merkel si Sarkozy in rol de salvatori. Merkozy nu au propus nici mai mult nici mai putin decat rescrierea tratatului UE, in termeni dictati de ei, ad-hoc. Marea Britanie s-a opus, astfel incat tratatul UE nici nu se poate modifica, insa peste 20 de tari intre care si Romania, mai bine zis Basescu, si-au semnalat acordul pentru o intelegere restransa.

Punctele cele mai importante si in acelasi timp cele mai problematice ale acestui tratat:

– limitarea datoriei structurale la 0,5% din PIB

– introducerea de amenzi automate daca aceasta limita este incalcata

– cresterea rolului FMI prin suplimentarea finantarii sale, in mod unilateral de catre statele UE cu peste 250 de miliarde de euro.

2. Rolul Romaniei

Cu toate ca toata lumea care a vorbit de acest tratat, pana si Merkozy, cei care l-au propus, stiau ca este o propunere pentru stabilizarea zonei Euro, reprezentantii Romaniei, care nu face parte din zona Euro, au fost printre primii care l-au sustinut neconditionat si pentru Romania. In ultimele doua luni guvernul Basescu a inceput propaganda masiva, pentru ca Romania sa fie prima tara non-Euro care sa implementeze acest tratat. Partidele din guvern si l-au asumat, si au au pus presiune pe Opozitie sa-l semneze neconditionat. Despre motive si implicatii in cele ce urmeaza.

3. Argumente pentru care guvernul Romaniei nu are voie sa semneze acest tratat, care ar insemna incatusarea si autocondamnarea Romaniei la saracie, subdezvoltare si la pierderea suveranitatii.

3.1 Tratatul nu exista

In afara bluff-ului mediatic organizat de Merkozy in decembrie, acest tratat nici nu exista de fapt. Nu exista niciun text comun propus, sau agreat. Cum era foarte clar din start, nici macar tarile din zona Euro nu ar fi avut niciun motiv sa fie de acord cu el, si nu vor fi. Santajate la maxim sa colaboreze la inca un succes mediatic pe hartie al unui summit, au murmurat acolo un “Da”. Insa in ultmele doua luni toata tema a intrat in adormire.  Nimeni nu mai vorbeste de ea, nimeni nu crede ca se va implementa. Din contra, saptamana trecuta 12 sefi de guvern din UE, au semnat o scrisoare deschisa, adresata direct Comsiei Europene, si indirect adresata Merkozy. In ea cer o focusare a politicilor economice catre generarea de crestere economica. Romania nu a semnat aceata scrisoare si nici nu a luat vreo pozitie fata de ea (poate nici nu au fost intrebat primul ministru Ungureanu). Scrisoarea a fost semnata de catre David Cameron, prim ministrul al MB, Mario Monti (Italia), Mariano Rajoy (Spania), Mark Rutte (Olanda), Frederick Reinfeldt (Suedia), Donald Tusk (Polonia), Necas (Cehia), Radickova (Slovacia),  si de prim ministrii Irlandei, Finlandei, Estoniei si Lituaniei. O manusa aruncata Frantei si Germaniei, un mesaj: “Gata, nu mai dictati voi doi temele”.

Indifrerent de aceste fapte, pentu a ajunge la concluziile cele mai importante trebuie pornit de la premiza ca aceste propuneri ar fi in continuare pe agenda, asa cum au fost stabilite initial.

3.2 Nu suntem in zona Euro, de ce sa-l implementam noi?

Intentia, cel putin declarata, este stabilitatea zonei Euro. Romania este in zona Euro? Doar din aceasta cauza nu are niciun motiv sa-l semneze. Asa cum si Anglia sau Cehia au spus din start ca nu e treaba lor.

Chiar daca Romania vrea sa adere candva la zona Euro, nicidecum acest tratat nu este o conditie pentru aderarea la Euro. Din contra, ar fi contra productiv. Limitarea datoriei la 0,5% din PIB acum nu este in niciun caz o masura pentru iesirea Romaniei din prapastia economica in care se afla, sau pentru a crea o convergenta cu tarile din UE.

3.3 Guvernul Basescu, cel care care a dublat datoria romanilor in ultimii trei ani fara sa construiasca nimic, ultimul care are dreptul sa vorbeasca  sau sa dea lectii despre datoria publica.

In anul 2008 totalul datoriei publice a Romaniei insuma o valoare de circa 14% din PIB, un nivel ok. Nu spun neaparat sanatos, pentru ca daca ar fi fost ceva mai inalt, dar banii respectivi ar fi fost investiti in infrastrucura, nu ar fi fost nicio problema. In ultimii trei ani guvernele lui Basescu, prin imprumuturi FMI sau de pe pietele bancare, au reusit sa dubleze, aproape sa tripleze nivelul datoriei publice al Romaniei acumulat in 18 ani!

Raportata la bugetul anual datoria a fost in 2000 de 4,7% din PIB, in 2001 de 3,5%, de atunci a scazut in 2002 la 2%, in 2003 de 1,5%, in 2004 si 2005 de 1,5%, in 2006 de 2,2%, in 2007 de 2,6% in 2008 de 5,7%. In 2009 au crestut la 8,5%, in 2010 la 6,4% din PIB, pentru 2011 si 2012 nu ne putem astepta la o cifra mai mica decat aceasta.

Prin urmare, Basescu, PDL-ul, dar si Pambuccienii, Kelemenii, si gradatii din UNPR care-l sustin, sunt absolut ultimii care au dreptul sa vorbeasca despre o ingradire la o,5 % a datoriei publice!

Inainte de toate ei ar trebui sa dea primii o socoteala: unde s-au dus cele 20 pana la 30 de miliarde de euro de datorie pe care le-au acumulat in ultimii 3 ani? Unde sunt banii pe care toti romanii vor trebui sa-i plateasca inapoi, ce s-a facut cu ei? Daca ar fi fost investiti toti in infrastructura ar fi fost in ordine, ar fi generat creste re economica. Stim insa ca nu a fost asa.

Nu trebuie sa fi economist pentru a sti ca sume exorbitante de bani imprumutati nu pot fi folosite pentru cheltuieli curente.

Deficitele bugetare ale statelor UE din ultimii ani

3.4 Prioritatile zero ale Romaniei, principiul de-a dreptul comunist “toti la fel ” si ipocrizia franco-germana.

Incep cu ultimul aspect, dupa cum puteti vedea si in tabelul de mai sus: in 8 dintre ultimii 10 ani Germania a incalcat criteriul Maastricht pentru zona Euro, de datorie noua sub 3% din PIB, iar Franta a incalcat acest critreriu in 7 din ultimii 10 ani. Au facut-o si pe vreme buna, 3-4 ani la rand,  inaintea declansarii crizei economice. Atunci au gasit tot felul de scuze. Dupa inceperea crizei nici nu au mai cautat scuze. Acum vor sa impuna o limita de 0,5% pentru tot restul tarilor, si cele care inaintea crizei nu au facut datorii excesive.

Principiul “toti la fel” incalca toate principiile rationale de bun simt si economice. Nici macar toate statele din zona Euro nu se afla la acelasi standard de dezvoltare. Nici la acleasi standard de indatorare, incalcat tocmai cel mai des de Franta sau Germania. Nu mai vorbim de Romania, tara care prin Basescu si sustinatorii sai sustine cel mai infocat tratatul.

Si mai clar spus: daca guvernul actual ar Romaniei ar semna si ratifica asemenea prevederi ar insemna o condamnare definitiva la moarte lenta pentru Romania. Dintre toate tarile din UE, Romania este cea mai subdezvoltata economic si infrastructural.

Romania poate si chiar trebuie neaparat sa investeaca masiv in infrastructura, pentru a creste economic, si a reduce din handicapul urias pe acare il are chiar fata de alte tari foste comuniste. Trebuie sa o faca din toate resursele posibile (nu doar din fondurile UE pe care oricum portocaliii sunt prea incapabili si corupti pentru ale accesa): Pe langa fondurile UE,  din taxe, si desigur si pe bani imprumutati, daca acestia merg in investitii in infrastructura.

4. Pe scurt despre motivele guvernantilor si rapunsul opozitiei

4.1 Motivele lui Basescu, cam transparente si penibile sunt:

– Stiind ca vor pleca mai devreme sau mai tarziu de la guvernare vor sa incatuseze viitorul guvern PNL-PSD, sa-l lase fara camp de manevra, fara posibilitatea de a remedia situatia Romaniei. Cei care au dublat in doi ani datoria Romaniei, fara niciun efect pozitiv, cei care au acumulat datorii anuale de 6 pana la 8% din PIB, vor ca urmatorul guvern sa fie amendat de UE daca trece datoria structurala de 0,5% din PIB.

– Este vorba de o tentativa absolut ridicola de anti-europenism daca nu sustine acest tratat fantoma si indreptat impotriva intereselor romanesti si europene.

– Un pretext de a cere modificarea Constitutiei, din cu totul alte motive, si sprijinul opozitiei pentru o Constitutie basista.

4.2 Opozitia a exprimat foarte clar ca nu va semna neconditionat acest tratat, ca este nevoie de debateri, de informare publica, si ca in niciun caz nu va sustine modificarea Constitutiei. Cred ca opozitia poate face linistita si urmatorul pas: sa combata mai deschis aceasta propunere, si sa informeze mai bine opinia publica ce ar insemna semnarea acestui pact.

Tags: , , , , , , , ,

4 Responses to “Doamne fereste ca Romania sa semneze sau sa ratifice “tratatul de stabilitate” al lui Merkozy!”

  1. mengeleblog Says:

    ai mare dreptate.o mica intrebare am si eu.cine crezi ca v-a spune norodului grozavia asta ????

    • transildania Says:

      Cei care stiu trebuie sa o spuna, si de exemplu a spus-o si Calin Popescu Tariceanu sau Varujan Vosganian.
      http://www.pnlbrasov.ro/articole.php?stid=4358
      “Tăriceanu: România trebuie să adere la pactul convenit la Bruxelles, dar în anumite condiţii
      foto170

      Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat, joi, că România trebuie să adere la tratatul convenit luni la Bruxelles în anumite condiţii, care să ţină cont de interesul naţional, el spunând că este “preocupant că autorităţile române acceptă condiţiile fără să clipească”.

      “Este preocupant că autorităţile române acceptă fără să clipească condiţiile. Trebuie să existe un mecanism care să permită României şi altor ţări să avanseze. România trebuie să adere la acest pact, dar în anumite condiţii, care să ţină cont de interesul naţional”, a spus Tăriceanu.

      El a apreciat că pactul de stabilitatate bugetară convenit, luni, la reuniunea de la Bruxelles, este bun, dar a atras atenţia că “România trebuie să-şi apere interesul naţional”.

  2. Stefan Pop Says:

    Intotdeauna crizele economice au fost resitite in special de catre tarile mai vulnerabile si cu o economie “bolnava”. Roania s-a gasit mereu in aceasta zona.
    Din pacate!

  3. Waterloo-ul Angelei Merkel, tratatul fiscal si Romania « transildania Says:

    […] In februarie, cand nici opozitia de atunci nu avea curajul sa critice deschis tratatul fiscal, am sc…. Ultimele evenimente ma confirma si in acest context este chiar foarte bine ca Romania sa nu mai […]

Leave a comment