La Multi Ani Regelui Mihai! – Transilvania si Monarhia

Inainte de toate, cu ocazia acestei zile istorice, 25 octombrie 2011, in care Regele Mihai implineste 90 de ani si se va adresa tarii de la tribuna Parlamentului, doresc sa-i urez multa sanatate si “La Multi Ani!”.

Ziua de astazi este una speciala, si voi incerca sa urmaresc pe at pot evenimentele aniversare. Regele Mihai se intoarce in Parlament dupa 64 de ani, implineste o varsta venerabila, si continua sa fie acelasi om modest si cuceritor cum l-au cunoscut atatea generatii de romani. Zilele acestea ar trebuis a fie un prilej, nu doar de a sarbatori aniversarea Regelui Mihai alaturi de invitati distinsi din tara si din strainatate (intre care Regele Suediei si regina Spaniei, ci  ar trebui sa fie si un prilej de reflectie, de constientizare a istoriei adevarate, a modelelor de succes din istoria noastra si a altora, si de reflectie in legatura cu viitorul pe care ni-l dorim.

Nu sunt un monarhist cum scrie la carte. De fapt, sunt un republican (ceea ce nu ma impiedica deloc, si nu ar trebui sa impiedice pe nimeni sa admire personalitatea istorica a Regelui Mihai, cu care avem norocul de a fi contemporani), insa inainte de a fi republican sunt un adept al unei democratii autentice parlamentare. Imi este aproape indiferent daca seful statului, cu atributii strict protocolare si reprezentative, este un monarh sau un presedinte. Prefer o monarhie curat parlamentara actualului sistem in care semi-prezidentialismul a fost dus in mod ilegal si neconstitutional peste toate limitele, legale, constitutionale, democratice si de bun simt.

Transilvania si Monarhia

M-am gandit sa scriu cu aceasta ocazie cateva randuri despre monarhia in Transilvania. Monarhia are, in Transilvania, o istorie de aproape 1000 de ani (1000 -1948), o istorie mult mai lunga decat in alte regiuni ale Romaniei. O istorie colorata, nuantata, in care monarhii au fost uneori membrii unor dinastii renumite in Europa (Arpad, Anjou, Luxemburg, Iagello, Habsburg, Hohenzollern), alteori au fost monarhi din case nobiliare mai mici, autohtone. Uneori monarhia a fost ereditara, alteori electiva. Transilvania a fost cand parte a Regatului Ungariei (mai ales la inceput), cand Principat, chiar independent.

Primii monarhi care au domnit in Transilvania au fost cei 21 de Regi ai Ungariei din dinastia arpadina. Timp de doua secole, pana in anul 1301, ei au pus bazele Transilvaniei medievale, ca voivodat, cu o populatie distincta fata de celelalte parti ale regatului maghiar, in care cele patru “natiuni”, nobilimea maghiara, secuii, sasii si romanii erau reprezentate in dieta starilor din Transilvania. Mai ales dupa dezastruasa invazie mongola din 1241, arapazii au facut tot ce le a stat in putinta pentru a fortifica si dezvolta Transilvania.

Dupa stingerea dinastiei arpazilor pe tronul Ungariei au ajuns regii dinastiei franceze de Anjou, Carol Robert si Ludovic cel Mare. Ei au impulsionat “occidentalizarea” Transilvaniei, au incurajat, comertul, mestesugurile si au contribuit la fondarea oraselor, intre care Clujul la 1316 a fost unul dintre primele.

Urmatorul rege al Ungariei a fost Sigismund de Luxemburg, in acelasi timp Imparat al Germaniei si Rege al Boemiei. Sigismund a petrecut mult timp in Transilvania, fortificand-o cu cat mai multe cetati, inarmand-o si pregatind campaniile sale antiotomane la sud de Carpati.

Stemele lui Sigismund de Luxemburg pe portalul bisericii Sf. Mihail din Cluj.

Dupa moartea lui Sigismund, guvernatorul (de-facto regele) Ungariei a devenit Iancu de Hunedoara, cel mai stralucit comandant militar al vremii, sic are provenea dintr-o familie nobiliara romana. Fiul sau, Matia Corvinul (de Hunedoara), nascut la Cluj,  a fost poate cel mai mare Rege al Ungariei domnind timp de 32 de ani. Succesorul sau a fost Vladislav Iagello, in acelasi timp Rege al Boemiei.

Stema lui Matia de Hunedoara in Biserica Neagra din Brasov.

Dupa moartea lui Ludovic, fiul lui Vladislav, pe campul de lupta de la Mohacs, si destramarea regatului Ungariei, Transilvania a devenit un Principat electiv independent. Primul Principe al Transilvaniei a fost Ioan Sigismund de Zapolya, un poliglot care vorbea sapte limbi, si care a introdus in Transilvania toleranta religioasa, unica in Europa, prin care cinci confesiuni crestine erau recunoscute si au putut convietui in pace inca inainte ca in alte parti ale Europei sa se duca razboaie confesionale dintre cele mai devastatoare. Alti straluciti principi ai Transilvaniei au fost Stefan Bathory (care a devenit si Rege al Poloniei), Sigismund Bathory, Stefan Bocskay, Gabriel Bethlen si  George Rakoczi, ultimii doi luptand in Razboiul de 30 de ani, si aducand recunoasterea internationala a Transilvaniei ca principat independent.

Dupa recucerirea Ungariei de catre austrieci Transilvania a ramas principat, Imparatul de la Viena (mai intai al germaniei, pe urma al Austriei) fiind in acelasi timp si Principe (ulterior Mare Principe) al Transilvaniei. Astfel Leopold I, Maria Tereza, Iosif II, Francisc II si Franz Joseph au purtat acest titlu in titulatura lor oficiala, ultimii doi fiind primiti cu mare entuziasm in Transilvania cu ocazia vizitelor lor.

In urma primului razboi mondial si a Unirii de la 1918 Transilvania a trecut de la monarhia habsburga la dinastia noastra,din casa Hohenzollern-Sigmaringen. Primii regi fiind Regele Ferdinand si Regina Maria. Putem fi mandri ca Regele mihai, ultimul rege al Romaniei este inca in viata, si ca astazi ii putem ura inca odata “La Multi Ani!”.

 

Update: articolul a fost preluat de cotidianul.ro

Tags: , , ,

3 Responses to “La Multi Ani Regelui Mihai! – Transilvania si Monarhia”

  1. Vania Says:

    Trăiască Regele!

  2. Calin Popescu Tariceanu despre republica parlamentara si monarhia parlamentara « transildania Says:

    […] Tariceanu, exprima opinii pe chestiuni politice fundamentale pe care le impartasesc in totalitate. Cum spuneam, sunt inainte de a fi republican, un adept al sistemului parlamentar, imi este aproape indiferent […]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: