Votul prin corespondenta/electronic/anticipat (I)

Se discuta din nou mai des in ultima vreme (un exemplu aici) despre introducerea votului prin corespondenta (sau a unor alte forme, vot electronic, vot anticipat) ca masura care sa permita atat participarea la vot a celor care in ziua votului nu se afla in localitatea inscrisa in buletin. Si sa permita eliminarea definitiva a sectiilor speciale de votare generatoare de frauda si vot multiplu.
Tema mi se pare importanta, pentru ca pe de o parte sectiile speciale nu sunt o solutie, pe de alta parte, in contextul alegerilor parlamentare (dar partial si a celor locale), trebuie facuta posibila participarea la vot. Situatia actuala (experimentata la parlamentarele din 2008) are dezavantajul de a face imposibil multor oameni sa voteze: studentii, militarii, alte categorii cu domiciliul in alta localitate decat cea trecuta in buletin, cetatenii care se afla in afara tarii dar fara domiciliul stabil in strainatate. Ceea ce reprezinta o incalcare a dreptului constitutional si fundamental democratic de a vota.
Cateva observatii preliminare:
– este interesant faptul ca reprezentantul unui anume partid propune introducerea votului prin corespondenta doar pentru cetatenii din afara tarii
– tot interesant este faptul ca altii propun introducerea a doua sau chiar toate cele trei metode de vot (corespondenta/electronic/anticipat), cu toate ca sunt complementare. Fiecare dintre ele singura, teoretic, este solutia aceleiasi probleme, deci este aberanta introducerea tuturor in acelasi timp.
– atunci cand un politician spune: “Personal, aş opta pentru varianta votului electronic, mult mai eficient şi mai sigur decât prin poştă. Nu sunt specialist în domeniu, dar există semnătura electronică, îţi introduci datele personale”, atunci cred ca e nevoie de multa precautie.
-Inainte de a privi in parte cele trei metode o scurta prefatare a concluziei: sunt de parere ca nici cea mai buna dintre ele nu poate fi implementata cu succes (eliminarea fraudelor), daca alte cel putin doua conditii necesare nu sunt indeplinite. Conditii despre care se vorbeste mai putin catre deloc: o evidenta corecta a domiciliului populatiei si a alegatorilor, si conditii institutionale la nivelul autoritatilor electorale.
1. Votul anticipat
Votul anticipat (personal, deci nu prin corespondenta), este o solutie in putine tari printre care Suedia si SUA. In SUA nu in toate statele federale, ci doar intr-o mare parte dintre ele, reglementarea facandu-se la nivel statal.
Ce inseamna votul anticipat? Inseamna ca sectiile de vot si urnele ar trebui deschise cu cel putin o saptamana inainte de ziua finala a alegerilor. Pe langa problema logistica (prezenta personalului in sectiile de votare), creaza o noua oportunitate de fraudare, prin prezenta urnelor care ar trebui pazite zi si noapte pentru a nu putea fi introduse buletine de votare in mod fraudulos in ele. Chiar fiind sigilate peste noapte, desigilarea prin infractiune si introducerea doar a putine buletine de vot frauduloase ar pune sub semnul intrebarii corectitudinea votului.
Ce rezolva votul anticipat? In opinia mea votul anticipat nu rezolva problema de fond. Cine este plecat in strainatate fara a avea domiciliul stabil in strainatate trecut in pasaport, aceluia nu-i va folosi cu nimic posibilitatea de a vota cu o saptamana inainte tot acasa. La fel studentilor sau flotantilor aflati la mare distanta, de localitatea trecuta in buletin.
Concluzia mea: votul anticipat creeaza mai multe probleme decat rezolva.
2. Votul electronic de la distanta
Se refera la votul prin e-mail (nu la exercitarea votului si numararea sa cu ajutorul calculatoarelor, care este o complet alta tema). Pana acum votul electronic de la distanta a fost practicat doar in Estonia. Mai multe detalii: aici.
2.1 Dupa cum arata si articolul din link, pentru a exercita votul electronic sunt necesare preconditii tehnice speciale (carduri cu chip, hardware care sa le recunoasca) care nu sunt la indemana oricui, sunt costisitoare in achizitionare si distrbuirea lor (necesara la nivel mondial!!).
2.2 Votul electronic in opinia mea este neconstitutional pentru ca incalaca caracterul secret al votului. Votul electronic lasa urme vazute sau nevazute. Oricat de anonimizate ar fi codurile sau chipurile inmanate alegatorului prin e-mail, in definitv autoritatea care le emite poate afla cine cum a votat. Mai mult, cine trimite prin e-mail un vot poate fi identificat prin alte metode.
2.3 Votul electronic creeaza noi posibilitati de frauda. Doar faptul ca in Estonia nu s-au inregistrat fraude nu inseamna ca asemenea neregularitati nu ar fi posibile, si mai mult extrem de greu de dovedit.
Concluzia mea: votul electronic din Estonia este o exceptie absoluta la nivel mondial, si inca odata sunt de parere ca in Romania nu ar trebui introdusa cate o masura, anume exceptia cea mai notabila din practica unei tari, ci ar trebui introduse metodele verificate, experimentate si practicate de majoritatea tarilor.
(continuarea: mai sus)

8 Responses to “Votul prin corespondenta/electronic/anticipat (I)”

  1. Ce e si ce nu e in ordine cu sistemul electoral II « transildania Says:

    […] si cei care se afla in afara tarii dar fara domiciliu stabil trecut in pasaport. Asa cum aratam aici si aici votul electronic, anticipat sau prin corespondenta deschide noi posibilitati de fraudare. […]

  2. Arogantu' Says:

    1. Este o prostie sa reduci ‘votul electronic la distanta’ la varianta e-mail.
    2. Nu am detalii despre felul cum a fost organizat votul in Estonia – dar daca s-a bazat pe folosirea cartelelor speciale este o alta aiureala.
    3. Votul electronic la distanta – in varianta pura ‘vot pe internet’ are urmatoarele avantaje:
    1. NU necesita decit acces la internet (nu este nevoie de un card special).
    2. Este la fel de sigur ca orice tranzactie bancara (comerciala sau pur bancara) efectuata pe internet, tehnologia actuala oferind criptarea mesajelor folosind chei de 128, 256 biti …
    3. NIMENI nu poate vota in locul meu daca nu cunoaste numele de utilizator si parola de acces la site-ul AEP (evident – acest site trebuie proiectat si gazduit pe un server).
    Invit pe oricine sa incerce sa intre pe http://www.paypal.com

    • transildania Says:

      Votul prin internet are o problema majora care il elimina ca alternativa: nu este secret. Cineva, undeva poate vedea cum a votat fiecare. Votul nesecret este neconstitutional si nedemocratic.

      In al doilea rind, oricat de sigur ar parea votul prin internet intr-o tara ideala, in Romania nu ar fi nici sigur. Pentru ca atunci cand unele ministere se implica politic in fraudarea alegerilor, nici macar votul prin internet nu este sigur. Cine st sa verifice daca cei care au votat chiar exista si chiar au votat, si daca nu au votat niste persoane fictive.

  3. Arogantu' Says:

    PS De ce ‘votul pe internet’ ca alternativa la ‘votul prin corespondenta’: pentru ca toate argumentele portocaliilor in favoarea votului prin corespondenta se aplica automat si celui pe internet, dar FARA dezavantajele corespondentei.
    O mentiune speciala: inscrierea in ‘listele de alegatori’ poate continua pina in preziua votului (daca legea nu stabileste altfel – desi n-ar avea motiv).
    A se compara cu greoiul si intortocheatul procedeu propus in proiectul de lege pentru votul prin corespondenta.

    O singura problema nu are rezolvare absolut corecta: aflarea numarului total de alegatori din diaspora, dar aceasta problema nu-si gaseste rezolvarea corecta nici prin alte modalitati.
    In principiu – cei care se inregistreaza pe site-ul SPECIAL al AEP, in vederea alegerilor, nu vor participa integral la vot. Este de presupus ca vor fi si absente (voluntare sau involuntare). Putem lua ca baza de calcul aceasta cifra a celor inscrisi pe site.
    Daca se verifica legislatia electorala si se confrunta cu situatia din teren – nici in sistemul clasic nu s-a stiut vreodata numarul EXACT de alegatori, folosindu-se ca baza de calcul datele celui mai recent recensamint. Cit de mult corespund aceste date cu situatia la un moment dat – sa nu intram in amanunte … 😀

  4. Arogantu' Says:

    Inteleg ca notiunea de ‘criptare a mesajelor’ nu spune mare lucru pentru omul obisnuit si este normal sa fie asa.
    Toate transmisiile de date secrete din lume se bazeaza pe criptare, procedeul de criptare cu chei publice fiind, practic, garantia imposibilitatii decodarii mesajului IN TIMP REAL. Desigur – daca mesajul este interceptat el va putea fi decodificat – undeva, in viitor. Va fi prea tirziu – votul a fost deja exprimat FARA sa stie altcineva, iar odata stabilit rezultatul alegerilor – nu mai prezinta importanta.
    In plus – ceea ce poate afla ipoteticul interceptor este ca XXXX (un nume de utilizator de genul ‘capraneagra’) a votat cu YYYY (candidat sau partid). Poate fi considerat acest lucru o violare a secretului votului ? Ma indoiesc foarte tare ! 🙂
    Celalalt ‘argument’ este mai mult o gluma …. Inscrierea in baza de date se face pe baza de pasaport, fara a fi nevoie de nume, prenume etc. Daca in Romania nu exista o baza de date cu pasapoartele eliberate si valabile – asta-i grav, dar am dubii. Daca aceasta baza de date ajunge pe mina unor viitori interceptori de comunicatii – asta-i si mai grav.
    La final – o observatie: CINE poate intercepta transmisiile pe internet ?
    In Romania este autorizat SRI. In lume – exista, probabil, vreun departament din NSA care poate face acest lucru. Dar NIMENI nu se poate lauda cu decodificarea IN TIMP REAL a unor mesaje criptate cu chei publice ! Le trebuie putere de calcul uriasa si TIMP (cel putin zile, dar de obicei saptamini, luni, ani).
    La urma urmei – transmisiile RADIO ale ambasadelor sint si ele interceptate; la fel si transmisiile de pe submarinele atomice, navele de lupta etc. Inseamna, oare, ca datele respective nu sint secrete ?
    Nicidecum – inseamna ca ele NU POT FI DECODIFICATE in timp util, atit.
    Daca, totusi, persista dubii – cred ca la Academia militara exista oameni care pot confirma ceea ce am scris …

  5. Arogantu' Says:

    PS Pina la specialistii de la Academia Militara – un curs accesibil:

    Click to access Cursul7.pdf

    Cu precizarea ca nu este vorba doar de teorie – acest procedeu este efectiv implementat.
    Problema este ca implementarea trebuie facuta pe serverul care va gazdui pagina de internet – mai departe totul functioneaza fara probleme.
    Citi din ‘hackerii’ care bintuie pe internet n-ar ajunge miliardari daca ar putea fi interceptate transmisiile de date intre client si banca lui ? 😀

  6. Arogantu' Says:

    Inca un link – pentru amuzament (si nu numai …):

    http://www.worldit.info/articole/calculatoarele-cuantice-%E2%80%93-spaima-algoritmilor-de-criptare-moderni/

  7. Arogantu' Says:

    La final – o prezentare sumara, mai elaborata – dar la un nivel accesibil :

    Click to access criptare_curs_an6.pdf

    PS Pentru discutia de aici prezinta importanta
    “5. Criptografia cu chei publice (asimetrică)”

    Dupa parerea mea – votul pe internet are un singur mare dezavantaj: NU POATE FI MANIPULAT de nimeni .
    Personalul care deserveste serverul si are acces la informatii poate, cel mult, SA FALSIFICE datele. La fel cum o pot face operatorii care introduc procesele verbale in varianta clasica de sistem de vot …
    Cu diferenta ca in cazul votului pe internet acest personal este localizat la nivelul AEP si poate fi supravegheat de o comisie alcatuita din reprezentanti ai tuturor competitorilor – ceea ce in sistemul clasic este posibil doar teoretic. In plus – in sistemul clasic intervine si eroarea umana – ce este mai obisnuit decit sa atingi doua taste simultan (pe tastatura numerica) si sa ajunga in calculator cifra eronata ? Nu poti lua capul omului pentru atita lucru, nu-i asa ?
    In cazul votului pe internet – operatorul nu trebuie sa adauge/modifice/stearga nimic – trebuie doar sa ‘apese pe buton’ spre a obtine rezultatele !
    Este mult mai usor de supravegheat acest gen de operatii ….
    Este ca si cum comisia ar sta cu ochii pe mine cind trimit acest comentariu si ar avea grija ca eu sa nu fac decit sa apas pe butonul @Post Comment’ – nici o alta operatie (pe care, de altfel, programul ar putea sa nici nu o permita).

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: