Intermezzo cu Winston Churchill

Am citit la Lilick o postare foarte interesanta despre o perioada mai putin cunoscuta din biografia lui Winston Churchill. Cred ca era mai putin stiut faptul ca Churchill s-a afirmat in politica britanica mai intai in Partidul Liberal. Ca a trecut de doua ori in decursul carierei sale politice de la un partid la altul, mai intai de la conservatori la liberali, facand pe urma cale intoarsa. Ca a plecat de la conservatori cand acestia se aflau la putere, si cu toate ca provenea dintr-o familie de aristocrati conservatori, pentru a deveni liberal cand acestia se aflau in opozitie. Ca in partidul liberal a fost unul dintre liderii aripii stangi a partidului (impreuna cu Lloyd George), care a reusit sa impuna in pofida unor obstacole uriase o politica de reforma constitutionala, fiscala si sociala fara precedent in Marea Britanie. Nu in ultimul rand si-a adus aportul ca Ministru al Marinei si al Munitiilor in timpul Primului Razboi Mondial tot impreuna cu Lloyd George contributia la victoria Antantei si astfel, indirect, la intregirea Romaniei in 1918.

Studierea biografiilor unor mari oameni de stat, dar si a sistemului politic britanic mi se pare foarte interesanta, se pot trage nenumarate invataminte si concluzii:

-In ce priveste sistemul parlamentar britanic: Cum spuneam si mai devreme sunt de parere ca daca ar trebui preluat, ar trebui preluat in intregime, nu doar unele aspecte sau exceptii ale sale. Desigur ar trebui – de preluat nu se poate prelua – formata mai intai cultura politica si traditia democratica a britanicilor. In ce priveste insa votul uninominal, citind acum informatii despre Winston Churchill aflu ca el nu era atat de uninominal. Si anume la origine, dar si in vremea in care s-a inceput cariera politica Churchill, majoritatea colegiilor alegeau nu doar un singur ci doi parlamentari! Astfel exista posibilitatea ca o circumscriptie sa fie reprezentata de doi parlamentari din doua partide diferite, ceea ce ducea la o mai buna reprezentare a optiunilor si atenua inechitatile votului uninominal.

Deasemenea este interesanta regula britanica conform careia doar parlamentarii pot deveni ministrii sau secretari de stat. In vremea lui Churchill cine era numit ministru trebuia sa-si puna in joc in mod automat locul de parlamentar (alegeri partiale imediate), si devenea ministru doar daca era reconfirmat de electorat.

-Tot in legatura cu votul uninominal citisem opiniile unor analisti care spuneau ca cine a pierdut alegeri uninominale nu e dorit si ar face bine sa nu mai candideze niciodata. Daca aceasta ar fi fost (si nu e) o regula in UK, Churchill nu ar fi ajuns niciodata prim-ministru, pentru ca a pierdut de cel putin patru ori alegeri uninominale.

– In legatura cu doctrina partidelor si a etichetelor atat de des folosite “dreapta” si “stanga” ar fi interesanta o discutie despre ce inseamna “dreapta” si “stanga”, si despre pozitionarea partidelor liberale in acest sistem de coordonate (care mi se pare simplist). Daca urmarim experienta istorica britanica, vedem ca Partidul Liberal s-a pozitionat pe o pozitie de centru, sustinand politicile necesare si bune pe termen lung, indiferent cum erau ele etichetate.

(in fotografie “gemenii” David Lloyd George si Winston Churchill in drum spre Parlament in 1910)