Michael Shafir: “Caragiale, mereu in actualitate”

Editorial semnat de Michael Shafir si publicat in Ziua de Cluj.

 

Caragiale, mereu în actualitate

Parol, coane Iancule, ar fi timpul să te retragi. Păi, spune şi dumneata, monşer, dacă nu ne râd şi curcile de prin Dealu’ Cotrocenilor că fix la douăzeci şi unu de ani trecute de la rivuluţiune, vrem-nu-vrem, tot pe matale te citim.

 

Între timp, naţia a dat mari scriitori, unii chiar fascinanţi până-ntr-acolo că marinari încercaţi la cârma navei ghidate între o Scillă austeră şi o Barossană Caribdă îi tot citesc de ani de zile şi tot nu apucă să-i finiseze. Ţal, coane, mai lasă loc şi altora.

Paregzamplu, deunăzi mai ieri erai pe toate (ei, nu chiar toate; numai pe cele la care se uită omu’ cum se uita pe vremuri la bulgari) posturile de televiziune. O noapte foarte furtunoasă, stârnită de un te-miri-ce, un fleculeţ al cârcotaşilor ăia din serviciile mogulilor. Cică s-a ratat o ocazie. Ba nu, cică s-a pierdut o scrisoare. O depeşă mai egzagt. Una în care preşedintele republicii noastre ploieştene să-şi fi cerut pardon pentru gafa de a fi gândit monstruos, de parcă era un ortac. Da’ ce-i mostruos, monşer, în ce zise prezidentu’ ? Nu vezi că din înalta-i postură de mediator a inspirat masele, că până şi Miron Cozma a cerut arestarea ăluia pentru trădare de Patrie? Şi mai spuneau belferii că nici asta nu era obligat s-o facă, că la urma-urmei ar fi ajuns şi o depeşă în care să-i fi urat ăluia “La mulţi ani!”. Păi ce, poate preşedintele unui ditamai stat să trimită depeşe oricărui cetăţean? Când ar mai apuca să conducă? N-ajunge că-i naş la tot felul de figuri care fac cinste ţării, că petrece cu ei nefăcând diferenţa dintre vlădica Paul certată cu legea la Londra şi opinca Bercea certată cu legea unde nu? Parcă ce, un preşedinte trebe să se bage în toate certurile? Ei se ceartă, ei se-mpacă, ce-am avut şi ce-am pierdut?

Mata zici că-i serios, că Europa stă cu ochii pe noi? Da’ să ne mai dea pace şi Ieuropa asta, dom’ne, ce, noi ne băgăm în treburile ei? Esportăm romi şi nu îi cerem un sfanţ pentru asta. Uite Finlanda, coane Iancule. Prezidentu’ spune că îi înţelege pe finlandezi, iar ei, ingraţi şi maghiari cum sunt, ne blochează şenghenu’. Curat murdar! Da’ las’ că le-a spus-o prezidentu’. D-aia s-a întâlnit şi cu Barroso, să i-o zică. Şi cum o zice bibicu’, mai rar. Şi-atunci, când era să mai trimită depeşa? Şi-apoi, dacă prezidentu’ are depeşă de dat, pac la Telegraf.

Cum că de ce nu fuseseră miniştrii lui la parlament la şedinţa aia solemnă? Numai Hunor? Păi, ce să te-aştepţi de la un bozgor? Nu fuseră că erau ocupaţi, că doar de-aia sunt miniştrii. Hunor a fost şi la prânzu’ oferit de ăia pentru politicieni şi oameni de artă şi cultură. Ba a şi stat lângă Prinţesa Margareta. Cu Iliescu ocupând locul din stânga Reginei Ana. Ce reconciliere, domnu’, mai lasă-mă şi mata, că te ştiu om serios. Se poate? Ce istorie, domnu’, că de istorie avem noi acum nevoie? Scuze, stimabile, da’ te ştie lumea monarhist. Nu eşti obiectiv. Şi-apoi, dumitale îţi dă mâna să vorbeşti de la Berlin, că nu mănânci salam cu soia. Da las’ că Baconski (pardon Baconschi) se ocupă şi de voturile de la Berlin. Să-mi zici mie giacuzi dacă nu ţi-o place Noua Republică. Curat umflat, şi tot de un neamţ. Da-i neamţu’ nost’.

Că de ce n-a fost preşedinta Camerei la şedinţa la care invitase ea însăşi, alături de Geoană? Parcă nu ştii mata, treburi femeieşti… Ceilalţi membri PDL? Sinucigaşii au fost, l-am văzut cu ochii mei pe Radu F. Ef de la Feldman, înţelegi? Restul? Ei d’ale carnavalului, monşer. Au decis probabil să aplice noua Constituţie a lui Băsescu. Să vadă naţia că-i mai bine cu mai puţini. Principial. Pentru că o soţietate fără de prinţipuri, vasăzică că nu le are. Aşa că, dacă mă iubeşti, mai lasă-ne în pace, coane Iancule. Cel puţin până scăpăm de năpastă.

Michael Shafir

Tags:

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: