Posts Tagged ‘Xavi’

Spania eurocampeoana meritata – rezultatul concursului de pronosticuri

03/07/2012

Pentru mine nu a fost o surpriza. Spania a castigat Euro 2012 in forma magistrala. A devenit prima tara din lumea fotbalului care a castigat consecutiv trei titluri, intre care cel de campioana mondiala. Fotbalul modern, ofensiv, inteligent, “marca FC Barcelona” a triumfat pe toata linia.

Mai mult m-a suprins faptul ca o serie de comentatori sportivi – probabil din plictiseala si nepricepere – au inceput sa critice si sa puna sub semnul intrebarii calitatile Spaniei, sa-i caute nod in papura antrenorului Del Bosque.

Raspunsul a venit cu un sec 4-0 in finala cu Italia. Sase meciuri fera infrangere cu un singur gol primit si 12 marcate. Remarcabile mi s-au parut fazele dinaintea primelor doua goluri.
Inaintea fazei primului gol Spania a avut o posesie care a durat cam doua minute, in care s-au succedat cel putin 50 de pase si un-doiuri, si mingea a trecut de mai multe ori pe la toti jucatorii echipei. Ea a fost incheiata  cu un sut putin peste a lui Xavi. Putin mai tarziu o alta faza combinativa a spanililor a deschis scorul. Xavi a pasat inainte lui Iniesta , acesta a taiat apararea italiana cu un pas vertical perfect pentru Fabregas,  care de pe linia de fund a pasat inapoi pentru lovitura de cap a micutului Silva. Gol la vinclu.
La al doilea gol, din nou apararea italiana nu a avut cum sa intervina, cu toate ca s-a straduit. Interesant este ca inaintea golului mingea a trecut prin picioarele portarului spaniol Casillas. intr-o situatie in care multi portari degajeaza la intamplare acesta a pasat tintit pe sus o minge de 50 de metri pe capul lui Fabregas. De acolo mingea a ajuns la fundasul stanga Jordi Alba, care i-a dat-o lui Xavi si s-a transformat in varf de atac. Pasa lui Xavi a fost magistrala si astfel patru jucatori, intre care portarul au reusit singuri sa invinga toata apararea albastra.

Concursul de pronosticuri

Am prezis victoria Spaniei si, ar fi strans 115 puncte. Insa in afara concursului, care este destinat cititorilor blogului. Astfel concursul a fost castigat de bloggerul Alianta Dreptei, cu 105 puncte, si cu pronosticul corect: Spania. Alianta Dreptei a castigat doua guest-posturi pe Transildania. Atreides a mizat prea mult pe Olanda insumand doar 65 de puncte. Pentru participarea sa la concursul de pronosticuri, datorita faptului ca a castigat precedentul concurs de pronosticuri (Campionatul Mondial din Africa de Sud) si pentru alte merite, Atreides a castigat si el (cel putin) un guest-post.

Mai mult decat un club, mai mult decat fotbal

29/05/2011

Sambata seara FC Barcelona a castigat fara drept de apel finala Ligii Campionilor surclasand campioana Angliei clar cu 3-1 si dupa ce a prezentat un nou recital din repertoriul sau inegalabil: fotbal ofensiv, virtuos, tehnic, curajos, frumos. Toate acestea cu un lot in mare parte crescut si creat in propria scoala de fotbal, La Masia.

Nu ma opresc prea mult asupra meciului in sine deoarece s-au petrecut alte gesturi remarcabile. Detalii de fair play firesti, cavaleresti dar care nu se gasesc, din pacate, in campionatul Romaniei sau la echipe antrenate de personaje ca Mourinho.

 

Cavalerul Sir Alex Fergusson, cel care antreneaza de 26 de ani cu succes pe Manchester, a recunoscut plin de fair play superioritatea adversarului. Spunand ca niciodata echipa sa nu a pierdut atat de categoric, si ca nu e o rusine sa pierzi in fata celei mai bune echipe din lume.

Deasemenea, invingatorii au facut un gest de fair play, care se obisnuieste si in rugby: la finalul meciului au facut un coridor de onoare (pasillo de honor in spaniola) aplaudandu-si adversarii.

 

Gestul serii a fost insa altul, prtotagonistii fiind Xavi, Puyol si Abidal, iar instrumentul o mica bucatica de material textil, colorata cu dungile aurii si rosii ale Cataloniei: banderola de capitan. In mod traditional capitanul echipei este cel care primeste Cupa si este primul care o ridica.

Primul capitan al Barcelonei, Carles Puyol, nu a fost titular din cauza ca din punct de vedere fizic nu era apt pentru 90 de minute de fotbal. Pe teren capitan a fost secundul sau, creierul echipei, si in opinia mea cel mai subestimat fotbalist si in acelasi timp cel mai bun mijlocas din lume: Xavi. cand meciul era deja castigat, si mai ramasesera doar trei minute, Puyol a fost introdus pe teren, ca un gest de respect, si a primit imediat banderola de la Xavi.

Inaintea decernarii trofeului s-a produs gestul anului, Puyol i-a cedat banderola de capitan lui Abidal. Fundasul francez de culoare a fost operat acum trei luni de o tumoare la ficat si dupa o recuperare rapida, a putut reveni pe teren si chiar juca toate cele 90 de minute ale finalei. Astfel, Abidal a fost cel care a ridicat primul Cupa, dupa acest sezon memorabil al Barcelonei.

Nu in ultimul rind cateva cuvinte despre Messi: se tot discuta daca e sau nu e cel mai bun jucator din toate timpurile, si daca se poate compara cu Pele si maradona. pentru mine de multa vreme nu exista niciun dubiu: este cel mai bun si complet fotbalist ofesniv din toate timpurile. Putem fi fericiti ca suntem contemporani cu el, pentru ca, pe langa ca va dobori toate recordurile in materie de goluri marcate, incanta de fiecare data cand atinge mingea.

(Foto: Reuters/ El Mundo Deportivo)