Ieri seara, Antena 3 a prezentat o exceleta ancheta investigativa, despre drumul judetean Rachitele – Ic Ponor. Felicitari jurnalistei Adriana Dutulescu care a condus ancheta. Pentru cei care nu cunosc locurile: Rachitele, la poalele masivului Vladeasa, este satul natal al premierului Boc, ultimul sat din judetul Cluj pe drumul catre Platoul Padis. Padis-ul (aflat in parte in judetul Cluj si in parte in judetul Bihor) este un monument al naturii ( cu statut de rezervatie naturala), in care se intalnesc fenomene carstice, pesteri, defilee, chei, care constituie o importanta atractie turistica.
Nu voi ataca deloc faptul ca s-a prevazut asfaltarea acestui drum, asa cum au facut-o unii comentatori la Bucuresti, a propos de satul natal al premierului Boc. Asfaltarea acestui drum este necesara. Problema este cum (nu) s-a facut acest proiect.
Pe scurt deci cateva fapte evidente din aceasta ancheta, date pe care nici purtatorul de cuvant al Consiliului Judetean Cluj nu le-a dezmintit:
– In satul Rachitele drumul este asfaltat numai pana in “centrul” satului, jumatatea din sat in care se afla casa parintilor prim-ministrului. Nu s-a reusit prin urmare nici macar asfaltarea drumului in intreg satul.
– Contractul de constructie a fost castigat de firma consilierului local PDL din Turda, domnul Silaghi, celebru deja pentru contracte castigate penstru construirea la suprapret (uneori la pret triplu) a unor sali de sport, patinoare (la Brasov de exemplu). Patinoar, sala de sport, drum de munte, romanul e descurcaret si se pricepe la toate.
– Sotia domnului Silaghi este angajata la Ministerul Dezvoltarii si Turismului ca expert in evaluarea proiectelor. Pe criterii de competenta, evident.
– Valoarea contractului este de 14 milioane de euro pentru 22 de kilometri de drum judetean!
– Firma contractata a cerut suplimentarea contractului si a intrerupt lucrarile. Toti muncitorii si toate utilajele au fost restrase de pe santier si mutate in judetul Bihor, unde se lucreaza la continuarea drumului pe un contract in valoare si mai mare.
– Lucrarile la drum au inceput in 2009. Dupa doi ani el este complect impracticabil, si inchis. Spre bucuria turistilor, si a operatorilor de turism din zona.
– Motivul pentru sistarea lucrarilor si depasirea termenelor contractuale este ca in studiul de fezabilitate nu s-ar fi prevazut decat asfaltarea, nu si construirea si reabiltarea podetelor! Minciuna sau adevar este acelasi lucru: un scandal! Se stie ca drumul se afla intr-o zona montana si trece peste o trecatoare, nenumarate piriase, si apa dezghetului.
– Intrebat de un jurnalist al A3 in conferinta de presa de joi, prim-ministrul Boc a spus ca nu cunoaste aceasta situatie. O minciuna evidenta, deoarece este cunsocut faptul ca premierul vine foarte des la Cluj si in satul sau natal.
– Pe raza comunei Margau (din care face parte satul Rachitele), sate si gospdearii intregi nu au beneficiat niciodata de luxul curentului electric.
Acestea sunt faptele, prea multe comentarii sunt de prisos. As pune doar cateva intrebari:
1. Ce fac marile institutii ale combaterii coruptiei si incompabilitatilor de integritate, DNA si ANI in acest caz? Cum e posibil ca un consilier local PDL, sponsor de partid sa castige licitatii diverse la suprapret, si nici macar sa nu-si indeplineasca obligatiile?
2. Unde a fost presa clujeana pe acest caz ( si probabil pe multe alte cazuri asemanatoare)? Dar opozitia clujeana? De ce trebuie sa vina in mod exceptional jurnalisti din Bucuresti in Cluj pentru ca opinia publica clujeana sa afle informatii importante, realitatile care se petrec in jurul ei?