Posts Tagged ‘Mures’

“Toți românii au nevoie de Autostrada Transilvania”

25/06/2012

Comunicat al senatorului Cornel Popa, proaspat ales in functia de presedinte al Consiliului Judetean Bihor:

 

Se împlinesc azi 11 ani de la Întâlnirea de la Oradea, care a lansat proiectul ce este cunoscut ca și Autostrada ”Transilvania”. Pe 23 iunie 2001, parlamentari și președinți de Consilii Județene din toată Transilvania, parlamentari și președinți de Consilii Județene din două județe din Ungaria, precum și demnitari guvernamentali din cele două țări, au semnat ”Declarația de la Oradea”, prin care cereau Guvernului României să acorde prioritate maximă construirii unei autostrăzi care să lege România de Europa de Vest și să traverseze Transilvania.
Ideea de la care am pornit, când am organizat acea întâlnire, era că autostrada va aduce o dezvoltare economică explozivă de-a lungul întregului ei traseu, pentru că este un element de infrastructură ce facilitează și stimulează relațiile comerciale internaționale. Din păcate, când alte țări construiesc autostrăzi în cel mult 5 ani, noi nu reușim să o facem nici în 11 ani.

 
Cred că este timpul să lăsăm la o parte diferendele prezentului, să privim în viitor și să ne concentrăm pe realizarea proiectelor de importanță națională. Chem toate forțele politice să se unească în jurul proiectului Autostrăzii ”Transilvania” și să sprijine finalizarea lui într-un termen cât mai scurt. Acesta nu este doar interesul bihorenilor sau al transilvănenilor, este interesul întregii națiuni. Dacă Transilvania își accelerează ritmul de dezvoltare economică, întreaga Românie are de câștigat.

Oradea, 23 iunie 2012
Senator Cornel Popa
președinte al Consiliului Județean Bihor pentru următorii 4 ani

Nu pot decat sa subscriu. Autostrada Transilvania este singura salvare, singura solutie pentru a aduce investitii, bunastare si un trai decent, nu doar in Transilvania, si in Moldova (fara Autostrada Transilvania nici Moldovele -cea occidentala si cea de peste Prut- nu vor avea niciodata o legatura cu Europa) si in toata Romania.
Autostrada Transilvanie este si va ramane cea mai importanta tema pentru Transilvania, si ma bucur ca domnul senator Popa reaminteste de ea.
PDL-ul cu un prim ministru “clujean” in ultimii trei ani, si cu ministrii ai transporturilor in 7 din ultimii opt ani, a ingropat Autostrada Transilvania.
Acum Autostrada Transilvania a devenit o tema si o prioritate liberala. Dupa alegerile locale si judetene din 10 iulie candidati ai PNL (in cadrul USL) au castigat presedentia Consiliilor Judetene din Bihor, Cluj (prin Horea Uioreanu), Mures si Brasov, adica pe intreg traseul Autostrazii Transilvania. Cornel Popa si Horea Uioreanu au facut nenumarate demersuri pentru continuarea rapida a autostrazii. In plus noul ministru al transporturilor este un satamarean, alt ardelean dintr-un judet castigat de PNL.

 

Autostrada Transilvania langa Cheile Turzii

8km (Gilau-Nadasel) in 6ani!!! -In ce hal a ajuns sa isi bata joc guvernul PDL-Boc de Cluj si de Transilvania

01/02/2012

Recunosc ca initial imi scapase detaliul foarte important, care trebuia sa fie titlu in multe articole (nu ascuns undeva in subsoluluri). Multumita bloggerului Inginerul.ro, si publicatiei Foaia Transilvana tot am aflat: Intr-adevar, termenul de executie pentru minitronsonul de autostrada Gilau – Nadasel este de 72 de luni!!!

 

Inca odata in cuvinte: sase ani pentru opt kilometri de autostrada!!!

 

Nu exista o necesitate mai vitala pentru Cluj, pentru Transilvania dar si pentru Moldova, decat finalizarea cat mai urgenta a autostrazii A3, Autostrada Transilvania. Ea este prima si cea mai importanta conditie pentru dezvoltarea acestor regiuni si a intregii tari, pentru investitii, pentru locuri de munca, pentru crestere economica, pentru ca un trai decent sa fie posibil in aceste zone, si produatorii, firmele mai mici sau mai mari sa poata concura cu cele din tarile vecine.

 

Atunci cand guvernul Boc a reziliat contractul cu firma Bechtel, dupa ce l-a renegociat au aparut repede anunturile publice ale trambitasilor Boc si Bogiu, ca Autostrada va fi continuata in ritm accelerat prin noi licitatii si finantari europene. Tronsonul Gilau-Nadasel, pe cat de scurt, este inceputul prelungirii autostrazii existente catre Oradea si Ungaria, prioritatea zero pentru inteaga zona, nu doar pentru Cluj.

 

Termenul de 6 ani pentru cei 8 kilometri de autostrada reprezinta o lovitura de pumnal in inima pentru perspectivele economice ale Clujului, si demonstreaza inca odata cat de mult tine la Cluj, guvernul condus de “clujeanul” Boc.

Acest termen mai arata si cat de importanta este dezvoltarea economica regionala pentru acest guvern, in care ministra de resort Udrea dispune de 4 miliarde de lei intr-un singur an (de zece ori mai mult decat costurile acestui tronson) pentru a-i arunca pe geam cu telegondole unde nu exista partii, sau sali de sport si locuri de joaca pentru pentru comune cu primari PDL.

Autostrada Transilvania la Gilau

 

Pentru ca autostrada sa ajunga la Oradea si sa lege in sfarsit Transilvania de UE mai este nevoie de 160 de km de autostrada, dintre care pe 100 de km nici nu s-au demarat lucrarile sau procedurile de licitatie. Prin regula de trei simpla deducem ca pentru PDL e okay daca autostrada s-ar finaliza in 120 de ani!