Posts Tagged ‘coruptie’

Prim ministru ceh demisioneaza -inca un guvern ppe-ist, pretins crestin si de dreapta, capoteaza in fata acuzatiilor de coruptie

18/06/2013

Fapte fara precedent in istoria recenta a Cehiei s-au produs in ultimele zile: procuratura anti-coruptie ceha a operat o strangere de dovezi chiar in birourile ministeriale. Doi fosti deputati (unul dintre ei fost ministru) ai partidului pretins de dreapta OCD, care intre timp au fost propulsati in conducerea unor institutii publice,  au fost arestati preventiv. La fel ca si presedinta cancelariei primului ministru Jana Nagyova. Mai multe detalii aici si aici.

Detaliile publicate pana acum implica acuzatii foarte grave, sefa cancelariei premierului Necas, a intervenit cu succes pe langa generalii din varful ministerului apararii pentru ca serviciul secret al ministerului apararii sa o fileze pe sotia premierului (care se afla in divort). In plus, deputati nemultumiti de guvernul Necas, si care si-au exprimat intentia de a vota o motiune de cenzura au fost convinsi sa demisioneze din parlament (s-a intamplat si in Romania), pentru ca motiunea de cenzura sa nu aiba succes, in schimb fiind rasplatiti cu slujbe in domeniul public. Mai mult, perchezitiile in birourile unor lobby-isti apropiati guevernului au dus la confiscarea a 5 milioane de euro in cash si a mai multor lingouri de aur (un kg de aur valoreaza momentan 33.000 de euro).

Acum trei zile premierul Necas anunta ca nu-si va da demisia. Ieri si-a dat demisia.
Nu ma mira, sicer, aceste evolutii din Cehia. Nu ma asteptam neaparat, insa nu ma mira deloc. Ani la rand partide si guverne pretinse de dreapta, din vestul si din centrul si estul Europei, si-au dovedit ipocrizia, si au cazut in urma unor  cazuri de coruptie, deturnare de fonduri sau atacuri la principiile democratice. De aceea sunt foarte bucuros ca PNL nu a ascultat nicodata cantecul de sirena basist sau pepeist, de a intra in PPE, alaturi de penalul Berlusconi, de UMP-ul lui Sarkozy, investigat pentru ilegalitati, a CDU-ului german implicat in scandaluri si mai vechi si mai noi de deturnare de bani publici, alaturi de oamenii lui Orban, care au reusit (cu ajutorul votului uninominal) sa transforme Ungaria dintr-o tanara democratie intr-un stat autoritar nationalist-sovin, cu un fel de nou partid unic, care dicteaza si controleaza orice institutie, si care catalogheaza pe oricine nu este de acord cu politica sa ca tradator al neamului.

Advertisements

Cine sunt prietenii germani ai lui Basescu – Mentorii lui Krichbaum din CDU cercetati penal

13/07/2012

A fost stirea zilei de ieri in Germania, si punctul culminant al unui scandal care tine capul de afis al stirilor politice si economice de mai bine un an: Procuratura din Stuttgart a declansat urmarirea penala impotriva lui Stefan Mappus (CDU, fost prim-ministru al landului Baden-Württemberg) si a lui Dirk Notheis (CDU, fost director al sectiei germane a bancii de investitii americane Morgan Stanley, perchezitionand cinci imobile (particulare si birouri).  Este prima data cand un fost prim-ministru al landului Baden-Württemberg (BW) este cercetat penal. Nu este o premiera la nivelul Germaniei intrucat ex-presedintele Germaniei Christian Wulff, CDU, fost prim ministru al landului Niedersachsen este si el cercetat penal. Paguba este imensa, de circa un miliard de euro, pagubitul este contribuabilul din landul BW (bugetul regional), iar la mijloc se afla nationalizarea neconstitutionala a companiei de stat ENBW. Aici ca exemplu doua titluri principale din Der Spiegel si Süddeutsche Zeitung.

 

Solidaritate portocalie

Persoanele si firmele cheie in acest scandal:
* Stefan Mappus
A facut o criera fulgeratoare in CDU. Din 1996 (de la varsta de 30 de ani) a fost parlamentar in parlamentul regional BW (Landtag), ajungand secretar de stat si ministru.

Din 2005 a devenit presedintele grupului parlamentar al CDU in Landtag. Dupa plecarea fostului prim ministru Oettinger in fucntia de comisar european pentru Energie la Brüxelles, a fost ales in februarie 2010 in unanimitate presedinte al CDU Baden Württemberg si cu o majoritate de voturi prim ministru al Landului. Functie pe care a detinut-o pana la alegerile regionale pe care le-a pierdut in mai 2011, cand pentru prima data dupa 60 de ani la putere CDU a a juns in opozitie.
* Dirk Notheis
Membru CDU si  fost presedinte al organizatiei de tineret CDU din BW este din tinerete prieten cu Mappus, si a lasat politica pentru a face cariera in domeniul bancar. Si din cauza apropierii sale de CDU a ajuns directorul Morgan Stanley Germania, unde s-a ocupat de privatizarea mai multor companii de stat. A esuat in incercarea de a privatiza Deutsche Bahn, CFR-ul german. S-a retras din fruntea Morgan Stanley din cauza scandalului in urma cu o saptamana.

* ENBW
Este a treia cea mai mare companie producatoare de energie din Germania. Detine un  cvasi-monopol in BW, fiind fondata prin fuziunea tuturor companiilor de stat producatoare de energie din BW. Dupa privatizare 45% din actiunile ENBW au fost detinute de companial franceza de stat Electricite de France (EDF). In decembrie 2010 acest pachet de actiuni a fost cumparat de landul BW pentru suma de aprox. 6 miliarde de Euro.

* EDF si Morgan Stanley Franta
EDF este condusa de catre Henri Proglio, considerat un apropiat al lui Jaques Chirac si Nicolas Sarkozy, dar si al lui Dominique Strauss Kahn, fost director FMI (toti trei cercetati penal).  A ajuns la sefia EDF in 2009  la propunerea actualuilui director al FMI, atunci minstru, Christine Lagarde, UMP, PPE. Intamplator sau nu, tot din 2009, directorul Morgan Stanley din Franta (banca care a primit contractul de intermediere condusa de Dirk Notheis in Germania) este fratele geaman al lui Henri Proglio, Rene Proglio.

Scurt istoric al scandalului ENBW

In decembrie 2010 Stefan Mappus anunta in mod surprinzator renationalizarea companiei ENBW prin cumpararea pachetului de actiuni detinut de EDF in schimbul a 6 miliarde de euro bani publici. Ar merita discutata pe larg si ipocrizia legata de sintagma “CDU partid de dreapta”, consevator, atunci cand prim ministrul si liderul acestui partid nationalizeaza o companie.
Decizia a fost luata fara consultarea si aprobarea parlamentului BW, chiar fara consultarea guvernului si a ministrului de finante.

Parlamentul landului BW a institutuit o comisie de ancheta parlamentara care a facut publice detaliile scandaloase a modului in care s-a facut afacerea. Corespondenta pe e-mail intre Mappus si Notheis a fost publicata de cele mai prestigioase publicatii intre care Süddeutsche si Handelsblatt.
Din aceasta corespondenta ar fi de remarcat:
– Notheis l-a instruit pas cu pas pe Mappus cum sa procedeze. Politicianul punea pas cu pas in practica recomandarile bancherului.
– Notheis i-a cerut, l-a obligat pe Mappus sa nu asculte nicio oferta din aprtea altor banci de investitii, si sa contracteze Morgan Stanley.
– In corespondenta, Notheis o numeste pe Angela Merkel Mutti (mamica), il indeamna pe Mappus sa vorbeasca cu ea pentru a-i baga o pila la Sarkozy pentru a inlesni afacerea, si sa o ameninte ca daca nu procedeaza astfel Merkel va avea de suferit la congresul CDU (in citat spune ca CDU din Baden Württemberg “o poate omori la congres cu trupele sale”, o treime dintre dintre delegati).
– recunoaste ca pretul trazactiei este umflat, pagubos pentru landul BW, “mehr als üppig“, adica “mai mult decat generos”.
– ii recomanda lui Mappus sa nu informeze pe nimeni. Nici macar pe minstrul de finante deat in dimineata zilei in care trebuie semnat contractul, astfel incat ministrul de finante sa fie pus in fata faptului implinit, sa nu poata da inapoi.

– pentru a acoperi problema nationalizarii unei companii de catre un prim ministru un guvern “de dreapta, conservator” il ruga pe Mappus sa ceara, citez “unui reputat profesor in ecomie sustinerea publica a masurii, si anume unui profesor care ii este dator cu ceva (lui Mappus)“.

Curtea suprema de justitie a landului BW a hotarit ca renationalizarea ENBW s-a facut incalcand consitutia landului BW din cauza ca parlamentul regional a fost ocolit, neinformat si nu a votat afacerea.
Curtea de conturi a landului BW a pronuntat decizia ca afacerea s-a facut in detrimentul bugetului si contribuabililor landului BW.

Noul guvern al landului BW (alcatuit din verzi si social-democrati) a contestat afacerea la Curtea de Apel europeana, cerand o despagubire de pana la doua miliarde de euro din partea EDF, pe motiv ca tranzactia s-a facut la suprapret, si banii incasati de EDF constituie o subventie ilegala.

O analiza a unei firme de audit din Marea Britanie a conchis ca pretul de cumparare pentru pachetul de actiuni a fost umflat cu cel putin 870 de milioane de euro (peste pretul de piata al actiunilor).

Pentru intermedierea afacerii Morgan Stanley a incasat cateva zeci de milioane de euro din bani publici, insa mult mai mult decat i s-ar cuvenit dinc auza pretului umflat.
CDU BW a fost demascata ca o organizatie care intocmai ca si PDL se incovoaie in unanimitate si indeplineste orbeste toate ordinele liderului, fara dezbatere, fara nici cea mai mica obiectie cand este vorba de ocolirea parlamentului si decizii neconstitutionale.

 

Gunther Krichbaum, sustinatorul lui Basescu este prietenul politic cel mai apropiat al lui Mappus.

Stefan Mappus si Gunther Krichbaum sunt reprezantantii CDU ai judetului Pforzheim. Daca primul a fost presdintele CDU Pforzheim in ultimii 15 ani si membru al parlamentului local, din 2002 Krichbaum a fost ales in Bundestag pe listele CDU Pforzheim. Cand Mappus  a ajuns prim ministru l-a inscaunat pe Krichbaum presedinte al organizatiei locale CDU.  Fireste Krichbaum nu s-a delimitat nicio secunda si cu niciun cuvant de afacerea penala neconstitutionala de nationalizare la suprapret a ENBW.

De la stanga la dreapta: parlamentarul Gunther Krichbaum,  domna Mappus, Stefan Mappus, Dirk Notheis. in 2009 la receptia de Anul Nou CDU Pforzheim. Sursa foto: Pforzheimer Zeitung

Acum stim de ce erau mai scumpi pepenii in Cluj: Apostu vamuia pana si lubenitele oltenesti!

17/11/2011

Ieri a fost facut public rechizitoriul procurorilor in cazul primarului Clujului Apostu. Altfel decat in cazurile Vantu sau Dan Diaconescu acest act de acuzare este de interes public. Este vorba de de banii clujenilor, de modul in care s-a condus Clujul in ultimii trei sau sapte ani. Desigur, prezumtia de nevinovitatie ramane in picioare, si toate acuzatiile trebuie dovedite in continuare si validate de o sentinta judecatoreasca.

In Cluj se stia insa de mult timp ca administratia nu e doar incompetenta, ci si corupta. Mai ramane de dovedit de cand era asa, Apostu a castigat primaria in 2009, insa inca dupa alegerile prezidentiale din decembrie 2004, cand Emil Boc a devenit presedintele PDL, Sorin Apostu avea un rol foarte important in primaria clujeana.

Din rechizitoriu (documentul complet aici) reiese ca primarul Apostu este acuzat de luare de mita, in mod continuat, si in urma unei serii intregi de contracte si licitatii, de la cele pentru salubrizare, la contracte pentru reparatia de drumuri si strazi, pana la contracte de asigurare pentru parcul auto al primariei si pentru parcul de mijloacele publice de transport in comun (RATUC), sau contracte pentru camerele de supraveghere din oras.

Primarul avea acasa 17 celulare cu numere diferite (cartele prepay), pe care le folosea personalizat pentru fiecare interlocutor afacerist cu primaria in parte. Deasemenea, in locuinta primarului s-au gasit  cartele pentru benzina ale firmei deputatului PDL Prigoana, Rosal, cealalta firma care, impreuna cu Brandner-Veres, se ocupa de salubrizarea Clujului, si avea si contracte de intretinere a spatiilor verzi.

Poate ca si multe alte contracte sau autorizatii de constructie, care nu fac obiectul acestui dosar ar trebui verificate, procurorii, ca de obicei, se concentreaza pe cazurile unde au dovezile cele mai concludente.

Cea mai edificatoare pentru sistemul Apostu-Boc-PD-Cluj mi se pare acuzatia ca primarul Apostu ii “vamuia” pana si pe producatorii de lubenita din Oltenia, primind 4000 de euro pentru fiecare autorizatie de a desfasura o piata de pepeni!

Implicatiile acestui caz sunt extrem de importante, pe mai multe paliere si indiferent de verdict. Ar fi fost mult mai bine daca practicile arhicunoscute ale primariei lui Boc si Apostu ar fi fost cunoscute deja cu multi ani in urma, si daca justitia, media si opozitia s-ar fi ocupat de aceste teme. Este vorba pana la urma de banii clujenilor, cheltuiti in mod criminal la suprapret, bani cu care in ultimii 7 ani se puteau face inca multe alte lucruri utile pentru cetatenii orasului, si este vorba de cultivarea unei retele corupte, in care firmele cinstite si oamenii onesti nu aveau nicio sansa. Din punct de vedre politic, retrospectiv, la alegerile locale partiale din Cluj, in 2009 si la alegerile prezidentiale din acelasi an rezultatul ar fi fost cu totul altul, daca aceste practici nu ar fi fost acoperite de “Marea Liniste si Pace” de la Cluj.

Mai bine mai tarziu decat niciodata: impactul acestei anchete la nivel politic, de imagine, si electoral este enorm. Este un cutremur de gradul 9 pe scara Richter pentru PDL -ul clujean si din Transilvania, cu replici zguduitoare si la Bucuresti, avand in vedere ca Apostu era politicianul promovat de Emil Boc, si avand in vedere ca in dosar apar contracte platite din fondul de rezerva al Guvernului, cu dedicatie speciala pentru Clujul “portocaliu”.

In ultimele zile am ramas insa siderat auzind in media interpretarile unor comentatori, analisti sau jurnalisti bucuresteni despre acest caz. Nici nu pot exprima prea bine in vorbe cat de absurde mi se par analizele unor “prestigiosi” comunicatori, cei care vorbesc de “jocuri interne”, “o reglare de conturi in partid”, “un alibi pentru DNA, pentru alte arestari care vor urma, din tabara opozitiei”, “a deranjat pentru ca nu a cotizat la partid”, “s-a facut pentru ca Boc sa se paota intoarce la Cluj” si alte aberatii din cele mai stupide.

Asfalt avem, alte materii prime (cenusii) lipsesc

07/08/2011

Suntem obisnuiti cu astfel de stiri, insa mai rar mi-a fost dat sa citesc in aceeasi zi trei stiri atat de halucinante despre modul in care incompetenta si risipa fondurilor publice isi dau mana.

 

In Baicoi, judetul Prahova, drumul principal a fost asfaltat si largit. Stalpii de electricitate au fost insa lasati unde erau, si se afla acum la un metru de marginea trotuarului in mijlocul drumului, punand in mod criminal in pericol viata participantilor in trafic!! Priviti acest reportaj si va minunati.

In municipiul Turnu Severin firmele de constructii au asfaltat trotuare si cam tot ce le-a iesit in cale. Astfel, au asfaltat gurile de pamant ale pomilor fructiferi si a copacilor de pe trotuar, gurile de canalizare lasate insa deschise (care au devenit capcane). Mai mult, ridicand nivelul trotuarului turnand asfalt fara discernamant, au blocat deschiderea usilor si portilor de garaj si ale caselor vecinilor… Reportajul il puteti citi in acest link.

 

Si in Cluj s-au efectuat lucrari de asfaltare de mantuiala. Din lipsa drenajului strada Aidului se transforma dupa ploaie in lac, iar apa va distruge in scurt timp carosabilul, aruncand pe fereastra toti banii cheltuiti pentru aceasta lucrare. Detaliile: aici.

 

Atunci cand este vorba de investitii importante alesii si responsabilii mereu intoneaza cantecul lor preferat, explicatia panaceu, “Nu sunt bani”. Este evident insa ca bani sunt din belsug, insa risipiti si furati de catre demnitari incometenti si hoti. Nu-mi poate spune nimeni ca firmele care efectueaza astfel nu indeplinesc conditiile minime pentru a castiga o licitatie in constructii, cand in mod evident asemenea lucrari nu sunt proiectate si supravegheate de ingineri. Totusi aceste firme, probabil firme de partid, castiga pe banda rulanta contracte si licitatii. Iar faptul ca lucrarile sunt efectuate prost, si necesita o refacere imediata, face parte din reteta succesului. Cu cat mai repede se strica o strada proaspat “asfaltata” cu atat mai repede firma respectiva va beneficia de un nou contract.

 

Recomand tuturor sa lectureze si sa vizioneze acest excelent dar cutremurator serial de reportaje, cu documentare foto-video, aparut in Adevarul: “Demolarea Romaniei”. In toate colturile tarii, cele mai frumoase si valoroase cladiri si monumente sunt distruse sau lasate sa se autodistruga.

 

P.S. Si Vania a scris despre inaugurari

Drumul de la Rachitele, intre coruptia si incompetenta portocalie

22/07/2011

Ieri seara, Antena 3 a prezentat o exceleta ancheta investigativa, despre drumul judetean Rachitele – Ic Ponor. Felicitari jurnalistei Adriana Dutulescu care a condus ancheta. Pentru cei care nu cunosc locurile: Rachitele, la poalele masivului Vladeasa, este satul natal al premierului Boc, ultimul sat din judetul Cluj pe drumul catre Platoul Padis. Padis-ul (aflat in parte in judetul Cluj si in parte in judetul Bihor) este un monument al naturii ( cu statut de rezervatie naturala), in care se intalnesc fenomene carstice, pesteri, defilee, chei, care constituie o importanta atractie turistica.

 

Nu voi ataca deloc faptul ca s-a prevazut asfaltarea acestui drum, asa cum au facut-o unii comentatori la Bucuresti, a propos de satul natal al premierului Boc. Asfaltarea acestui drum este necesara. Problema este cum (nu) s-a facut acest proiect.

 

Pe scurt deci cateva fapte evidente din aceasta ancheta, date pe care nici purtatorul de cuvant al Consiliului Judetean Cluj nu le-a dezmintit:

 

– In satul Rachitele drumul este asfaltat numai pana in “centrul” satului, jumatatea din sat  in care se afla casa parintilor prim-ministrului. Nu s-a reusit prin urmare nici macar asfaltarea drumului in intreg satul.

– Contractul de constructie a fost castigat de firma consilierului local PDL din Turda, domnul Silaghi, celebru deja pentru contracte castigate penstru construirea la suprapret (uneori la pret triplu) a unor sali de sport, patinoare (la Brasov de exemplu). Patinoar, sala de sport, drum de munte, romanul e descurcaret si se pricepe la toate.

– Sotia domnului Silaghi este angajata la Ministerul Dezvoltarii si Turismului ca expert in evaluarea proiectelor. Pe criterii de competenta, evident.

– Valoarea contractului este de 14 milioane de euro pentru 22 de kilometri de drum judetean!

– Firma contractata a cerut suplimentarea contractului si a intrerupt lucrarile. Toti muncitorii si toate utilajele  au fost restrase de pe santier si mutate in judetul Bihor, unde se lucreaza la continuarea drumului pe un contract in valoare si mai mare.

– Lucrarile la drum au inceput in 2009. Dupa doi ani el este complect impracticabil, si inchis. Spre bucuria turistilor, si a operatorilor de turism din zona.

– Motivul pentru sistarea lucrarilor si depasirea termenelor contractuale este ca in studiul de fezabilitate nu s-ar fi prevazut decat asfaltarea, nu si construirea si reabiltarea podetelor! Minciuna sau adevar este acelasi lucru: un scandal! Se stie ca drumul se afla intr-o zona montana si trece peste o trecatoare, nenumarate piriase, si apa dezghetului.

– Intrebat de un jurnalist al A3 in conferinta de presa de joi, prim-ministrul Boc a spus ca nu cunoaste aceasta situatie. O minciuna evidenta, deoarece este cunsocut faptul ca premierul vine foarte des la Cluj si in satul sau natal.

– Pe raza comunei Margau (din care face parte satul Rachitele), sate si gospdearii intregi nu au beneficiat niciodata de luxul curentului electric.

 

Acestea sunt faptele, prea multe comentarii sunt de prisos. As pune doar cateva intrebari:

1. Ce fac marile institutii ale combaterii coruptiei si incompabilitatilor de integritate, DNA si ANI in acest caz? Cum e posibil ca un consilier local PDL, sponsor de partid sa castige licitatii diverse la suprapret, si nici macar sa nu-si indeplineasca obligatiile?

 

2. Unde a fost presa clujeana pe acest caz ( si probabil pe multe alte cazuri asemanatoare)? Dar opozitia clujeana? De ce trebuie sa vina in mod exceptional jurnalisti din Bucuresti in Cluj pentru ca opinia publica clujeana sa afle informatii importante, realitatile care se petrec in jurul ei?

 

Descentralizarea si regionalizarea (2)

13/04/2011

1.4 Completari

Inainte de a trece la capitolul al doilea vreau sa fac cateva completari la  cele spuse in prima parte.

– Anacronismul centralismului actual este ilustrat de inca un exemplu: in momentul de fata, din punct de vedere legal, cel mai inalt demnitar al unui judet este prefectul. Prefectul numit pe criterii politice (iar aproape toti prefectii au aceeasi culoare politca), nu presedintele Consiliului Judetean, ales ca reprezentant de catre comunitatea locala. Cand Angela Merkel a vizitat Clujul in toamna trecuta, pe aeroportul din Cluj primul care a intampinat-o conform protocolului a fost prefectul. Aceasta situatie tradeaza inca odata caracterul centralist-comunist, tipic unor vremuri care ar fi trebuit sa fie demult apuse.

– Coruptia prin alocarea de fonduri de la centru pe criterii politice de care vorbeam este exemplificata de un studiu al Institutului pentru Politici Publice. Acesta analizeaza modul in care au fost distribuiti banii din Fondul de rezerva al guvernului in 2010 (va rog sa cititi intregul articol in link). Fondul de rezerva este prevazut de fapt pentru situatii de calamitate, si nu este singurul fond guvernamental din care se distribuie bani in teritoriu pe criterii politice.

* La nivelul muncipiilor resedinta de judet 61% din bani au mers in municipii cu primar PDL, 18% in municipii cu primari PSD, si 9% in municipii cu primari PNL.

* Deva (primar PNL) si Bistrita (prim ar PSD) nu au primit bani deloc, Galatiul si Constanta au primit cate 50.000 de lei, o suma foarte mica.

In schimb Piatra Neamt (primar PDL) a primit 6,4 milioane de lei, de peste o suta de ori mai mult decat Constanta (care este un oras mult mai mare). Clujul a primit 6,2 milioane de lei iar Suceava (tot cu primar PDL) 4,5 milioane. “Municipiul Piatra Neamţ a primit în 2010 bani cât au primit toate cele 22 de municipii conduse de primari PNL. De remarcat este faptul că aceşti bani s-au trimis pentru acoperirea cheltuielilor curente şi de capital, aşa cum rezultă din Hotărârile de Guvern publicate.

* La nivelul oraselor din nou 61% din bani s-au dus catre orase cu primari PDL, 12% la orase cu primari PSD si 8% la cele cu primari PNL. Din nou unele orase nu au primit nimic, iar altele sume insemnate. Toate alocarile s-au facut intre Craciun si Anul Nou cand la TV se dezbatea diversiunea zilei.

* “Un caz special aparte este Oraşul Negreşti, judeţul Vaslui, care a primit 2.600.000 lei (peste 600.000 Euro) pentru a achita o serie de datorii către…Guvern (Ministerul Dezvoltării Regionale). Cu alte cuvinte, Guvernul alocă bani unei primării ca să îşi achite datoria faţă de o instituţie publică, parte a Guvernului

* Pentru ca d-ar putea trezi cineva cu ideea ca clujenii ar trebui sa nu vorbeasca despre tema asta si sa taca multumiti de favorizarile guvernului Boc o scurta remarca despre Cluj. Faptul ca Clujul este oarecum favorizat pe criterii politice nu ma face deloc sa nu cred ca acest sistem este corupt si ca este nevoie de descentralizare, din contra. In urma unei descentralizari adevarate Clujul ar putea dispune de si mai multi bani, insa legal si corect, prin cota parte pe veniturile bugetare, si la fel ca orice alt municipiu, si indiferent cine se afla la putere la nivel cenral si la primarie. Clujul este tocmai un exemplu pentru cum reuseste  acest sistem corupt sa tina ostatic din punct de vedere electoral un oras intreg cand principalul argument intr-o campanie electorala locala este “daca nu iese cine trebuie nu mai vin bani de la Bucuresti” (bani care oricum sunt banii clujenilor).

– Dezastrul inchiderii spitalelor si scolilor este inca un exemplu pentru cum nu functioneaza centralizarea.

In 2010, prin ordin de la centru s-au inchis scoli in toata tara pe un criteriu general, arbitrar, fara a tine cont de investitiile care s-au facut in ultimii ani pentru modernizarea lor, fara a tine cont de dorinta comunitatilor locale, a parintilor sau a alesilor locali, si fara a tine cont de distantele pe care copiii le au de parcurs pentru a ajunge la noua lor scoala.

Acum se inchid spitale, din nou prin hotarire de guvern, si fara a tine cont de necesitatile si preferintele comunitatilor locale, ceea ce a dus la proteste masive.

Culmea este ca la nivel declarativ, in noua limba de lemn a reprezentantilor guvernului, spitalele si scolile “s-au descentralizat”. Ele fusesera trecute in administratia structurilor locale, insa fara ca acestea sa dispuna de un buget adecvat, de venituri curente pentru a le intretine. Administratia locala nu are nici un cuvant de spus cand e vorba de mentinerea sau inchiderea lor.

Un alt aspect care nu s-a luat in considerare odata cu pseudo-descentralizarea spitalelor este ca anumite clinici si spitale, cele mai specializate din marile orase universitare, deservesc o zona mult mai mare decat municipiul sau judetul. Chiar daca autoritatile locale ar dispune de mai multi bani, costurile intretinerii acestor spitale ar trebui impartit intre toate zonele pe care le deservesc.

 

P.S. Cateva linkuri interesante:

Referitor la gala de box sponsorizata din banii Ministerului Dezvoltarii si Turismului despre care am scris recent, Catalin Tolontan a aflat ca vor fi aruncati pe geam cel putin 1,5 de milioane de euro.

 

Romania Libera dezvaluie cum se fac licitatiile la Ministerul Transporturilor: Cele mai bune oferte pierd iar firmele de casa de la Golden Blitz & Company castiga si de pe locul patru sau sase.