Posts Tagged ‘Cluj-Napoca’

Capitala Culturala Europeana cu o stema ilegala, abuziva si netraditionala?

23/05/2011

Comunicat al TNL Cluj, 23.05.2011:

Cum sabotează Sorin Apostu proiectul Cluj – Capitală Culturală Europeană în 2020

Administraţia condusă de Apostu foloseşte în continuare în mod ilegal, ca simbol al oraşului, o stemă care nu respectă reglementările legale în vigoare, normele heraldice de împărţire a scutului şi nici tradiţia istorică locală.

Şeful PD-L Cluj-Napoca, primarul Sorin Apostu, promite de doi ani de zile că va rezolva chestiunea stemei, dar până acum nu a făcut nimic în acest sens, la fel ca şi Emil Boc, care vreme de 5 ani a tot tergiversat şi amânat soluţionarea litigiului. Stema utilizată astăzi de municipalitate, un kitsch cu iz politic personal, a fost introdusă de către Gheorghe Funar în 1999 şi nu a primit niciodată aprobarea Comisiei Zonale de Heraldică. Mai mult, Primăria poate fi amendată pentru folosirea de însemne ilegale în acte oficiale din cauza acestei steme.

Statutul de oraş candidat pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în 2020 impune îndeplinirea unor condiţii de ordin istoric şi cultural, iar oferta Clujului poate fi serios afectată de încăpăţânarea primarului Apostu  de a promova oraşul sub o stemă puerilă şi ilegală. În acest context, considerăm obligatorie intrarea în legalitate a simbolului heraldic al oraşului.

Stema tradiţională a municipiului, de sute de ani, este cea a zidului de cetate cu poartă şi cu cele trei turnuri argintii pe fond albastru şi conţine aceleaşi elemente precum sigiliul aplicat încă din 1377, de către autorităţile cetăţii, pe hotărârile administrative, judecătoreşti şi politice, vreme de mai multe veacuri, până în epoca Funar. Braşovul, Sibiul şi Sighişoara au revenit la stemele lor tradiţionale, fără alte adăugiri, la fel alte oraşe din centrul şi estul Europei, trecute prin urgia dictaturii comuniste (Praga, Cracovia, Budapesta).

TNL Cluj-Napoca solicită primarului, Sorin Apostu, să demareze rapid toate procedurile necesare pentru revenirea la vechea stemă românească a Clujului, a cărei descriere o putem citi în Monitorul Oficial nr. 171 din 2 august 1930 („În scut, pe albastru, un zid de cetate, de argint, având trei turnuri crenelate pătrate, cel din mijloc fiind mai înalt, cu ferestre, poarta cetăţii cu gratii fiind deschisă. Scutul este timbrat de o coroană murală, de argint, formată din şapte turnuri.”), ca primă măsură în lungul proces de obţinere a titlului de Capitală Culturală Europeană.

    Două luni de zile sunt suficiente pentru ca adevărata stemă a Clujului, care subliniază tradiţia şi cultura profund europeană, sub egida căreia oraşul nostru s-a dezvoltat sute de ani, să redevină simbol oficial al administraţiei locale.”