Am avut privilegiul sa o vad si sa o aud pe Doamna Doina Cornea

Astazi am trait un eveniment pe care nu-l voi uita niciodata. Am avut onoarea sa fac parte dintr-un grup de prieteni bloggeri care, la initiativa lui Vasi Baescu si datorita ajutorului de nepretuit al Doamnei Elena Uioreanu (multe multumiri!!), au fost oaspetii unei gazde ilustre: Doamna Doina Cornea.

Timpul in care ne-am aflat – impreuna cu Lilick, Mirena Salcudeanu, Elena Uioreanu, Horatiu Buzatu, Vasi Baescu si Epistole pentru Zeus – in prezenta dansei (timp care ni s-a parut mult mai scurt decat a fost in realitate) in camera ei de zi, a fost indeajuns pentru a auzi marturii si relatari emotionante, lectii de viata, sfaturi si indemnuri curajoase.

Doamna Cornea a semnat bucuroasa “Protestul Tradatorilor” (pe care va invit sa-l semnati daca nu ati facut-o deja) care s-a pornit impotriva incercarii criminale de a aduce o insulta Regelui Mihai, adevarului si istoriei Romaniei. Doina Cornea si-a marturisit sentimentele fata de Rege, citez din memorie: “Il iubesc pe Rege si mi-as da si viata pentru el”, si ne-a aratat cu mandrie o fotografie roasa de soare si de vreme care se afla de 20 de ani pe usa de la intrarea casei ei, o fotografie care se afla lipita acolo din 1990 cand i-a fost facuta cadou de catre Principese, la prima lor vizita in tara. In modestia ei desavarsita si admirabila, Doamna Cornea nu ne-a spus ca l-a avut ca oaspete distins pe Rege, care a vizitat-o in toamna anul 2009, pentru a-i decerna Ordinul Regal “Crucea Romaniei” probabil in aceeasi incapere in care am stat noi de vorba cu dansa astazi. Cine altcineva a avut parte de o asemenea onoare, si cum se poate dovedi mai multa modestie?

Tot in acest scurt rastimp Doamna Cornea a inistat sa ne comunice inca odata -si incerc sa rememorez cuvintele ei “importanta spirituala” a protestului civic si politic, a gestului simbolic. “Actul marunt”, cum il numeste Doina Cornea, “poate sa trezeasca ceva in suflet”, sa convinga usor un numar mare de oameni. Conditiile ca “actul  marunt” sa reuseasca sunt curajul, perseverenta, modestia, renuntarea la orice idee de folos personal de pe urma sa. Gestul simbolic trebuie practicat insa oricand si in orice conditii, si -foarte important- indiferent de numarul de sustinatori sau participanti. “Doi daca sunteti e destul”, ne-a spus Doina Cornea, adaugand ca ea in toate demersurile ei nu a mizat sa fie sustinuta de mai mult de cinci persoane.

Cred ca suntem cu totii privilegiati sa fim contemporani cu o asemenea personalitate, care uneste in mod inegalabil modestia, curajul, bunatatea, intelepciunea, ironia, perseverenta, morala si spiritul de sacrificiu.

Fotografia Regelui Mihai pe usa Doinei Cornea.

Tags: ,

6 Responses to “Am avut privilegiul sa o vad si sa o aud pe Doamna Doina Cornea”

  1. TANO Says:

    Intelectualii vopsesc arestarea lui Antonescu, si intoarcerea armelor a armatei romane, impotriva nemtilor un mare gest de curaj si dovada de eroism. As mentiona ca prin anuntul dat la radio in seara zilei de 23 august 1944, informand populatia ca a semnat un armistitiu cu Rusia, Regele Mihai I, a predat armata romana in mana rusilor. In urma anuntului facut la radio, in jur de 163 de mii de ofiteri si soldati romani, au plecat in mars fortat spre Siberia, fiind luati prizonieri de armata rusa. In realitate armistitiu a fost semnat in data de 12 septembrie 1944. Trebuie sa tinem cont ca dupa arestarea lui Antonescu si conform constitutiei din acea perioada, regele era comandantul suprem al armatei romane. Un soldat care dezerta in timpul razboiului, era spanzurat in acea perioada. Ce pedeapsa merita un comandant care pentru a-si salva pielea isi preda armata de buna voie si nesilit de nimeni, in mainile inamicului?!

    • transildania Says:

      Din mai multe puncte de vedere argumentatia ta e gresita si din punct de vedere logic si istoric.
      Istoria nu a inceput la 23 august. Mult mai devreme s-au facut greseli enorme (chiar de catre Ion Antonescu, regimul lui Carol, legionari), care au bagat Romania in situatia in care se afla la 23 august, si situatie din care s-a putut iesi numai asa.
      Mihai nu a predat armata rusilor din contra prin ce a facut a salvat-o, Mult mai multi soldati ar fi plecat in Siberia fara sa se intoarca daca nu era 23 august.. Si ocupatia rusa ar fi fost mult mai dura.
      In ce priveste inamicul, Romania nu avea niciun drept sa treaca mai departe de Nistru. Era clar ca Rusia nu poate fi niciodata cucerita, si ca se va intoarce impotriva atacatorilor. Cate sute de mii de soldati romani au murit deageaba la Stalingrad, si la Don.
      Si in privinta “aliatilor” lui Antonescu: ce aliati sunt cei care dau Basarabia rusilor, Transilvania Ungariaei, si Cadrilaterul Bulgariei?

  2. Marieta Says:

    E ca şi cum v-aţi întâlnit cu istoria. Frumos şi emoţionant.

  3. Îţi cer SĂ NU MAI TACI! « EPISTOLEpentruZEUS Says:

    […] Am avut privilegiul sa o vad si sa o aud pe Doamna Doina Cornea « transildania în Terente al politicii din mahalaleROBERT HORVATH în Reforma statului: s-a intors […]

  4. Puterea fragilității « Blogul lui Buzatu. Says:

    […] doamna Cornea s-a asigurat că toți cei prezenți (Lilick Auftak, Micul Tiran, Vasi Băescu, Transildania, Elena Uioreanu și Mirena Sălcudeanu) au scaune și se pot așeza. Abia după asta s-a așezat […]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: