Votul din strainatate, diaspora si probleme reale ale procesului electoral

Asa cum am preconizat de la bun inceput, pasaje din interviul acordat de Crin Antonescu pentru o publicatie a romanilor din Italia (in care, intre altele aduce in discutie o dezbatere in legatura cu restrangerea dreptului de vot in strainatate) au creat o anumita vilva in dezbaterea publica din ultimele zile. O invitatie la dezbatere este lansata si de catre Iulia Huiu

Din start vreau sa sa spun ca sunt ferm convins (si voi argumenta pe larg) ca o asemenea dezbatere este absolut inutila. Pe de o parte ea nu are niciun folos, pe de alta parte insa ea are serie lunga de dezavantaje. Ea vehiculeaza incalcarea unor principii liberale, la generalizari, intretine o dezbinare intre categorii de cetateni si alegatori, si intre multe altele mai si pericliteaza rezultatul electoral al liberalilor.

Daca particip cu oarecare retineri la aceasta dezbatere o fac pentru a atrage atentia asupra acestor implicatii.

Inainte de toate: aceasta dezbatere are “darul” de a distrage atentia de la probleme adevarate, probleme pentru care restrangerea dreptului de vot chiar daca s-ar pune in practica (sansele sunt zero ca acest lucru sa se intample) nu este o solutie. Este vorba de fraudarea votului si crearea de noi posibilitati de fraudare prin votul prin corespondenta.

Aceasta teme mi se pare intr-adevar foarte importanta, m-am referit la fraudare si o voi face din nou in partea a doua a acestei postari. Inainte de asta insa cateva cuvinte despre diaspora, votul cenzitar si consecintele acestei propuneri.

1. Votul din diaspora, mituri si realitati, si votul cenzitar.

Pentru a vorbi despre propunerea restrangerii dreptului de vot trebuie vorbit mai intai despre constructia (subreda) e idei pe care se cladeste. Inca in primele zile dupa turul doi al prezidentialelor din 2009 s-a inceput zamislirea unui mit: “diaspora” e de vina; niste alegatori neinformati si care nu au nicio legatura cu Romania au decis soarta romanilor, fara sa fie ei in niciun fel vizati de ce se intampla in Romania. Acest stereotip se bazeaza, pe o atitudine reprobabila (gasirea unui tap ispasitor convenabil, cineva care se fla la distanta si care nu se poate apara) pe foarte multe premize false, si -trebuie sa o spun cu parere de rau – si pe lipsa de informatie care se manifesta si la persoane de la care nu ma asteptam, de la anumiti liberali.

1.1 Prima premiza gresita este generalizarea conceptului de “diaspora” (echivalenta cu eroarea logica sau argumentativa). Din anumite luari de pozitie razbate o perceptie conform careia “diaspora” este o masa uniforma, de oameni plecati pentru totdeauna, neinformati, si care chipurile nu ar avea dreptul sau informatiile necesare pentru a-si da cu parerea in alegerile din Romania. Nimic mai fals: “diaspora” romana este mai heterogena decat orice alta comunitate romaneasca. Sunt cei plecati vremelnic si cei definitiv, sunt cei plecati acum mai bine de 20 de ani, aum 10 sau acum trei ani, sunt cei care pleaca si se intorc an de an, sunt studentii si masteranzii care-si castiga pe bune diplome la cele mai profesionale si prestigioase institutii de invatamant din lume (nu la Spiru Haret), o parte din elita profesionala romaneasca. A baga “diaspora” in aceeasi oala, a judeca la gramada in mod pripit si primitv o grupa care nu se caracterizeaza prin nimic in afara diversitatii sale, reprezinta o mare eroare.

1.2 O alta premiza gresita este ideea ca nu ar exista deja prin legea in vigoare o restrangere a dreptului de vot pentru cei care se afla in afara tarii.

Pentru alegerile parlamentare si europarlamentare dreptul de vot este deja limitat doar la cetatenii care au in pasaport statutul de “cetateni romani cu domiciliul in strainatate”. Acest lucru este foarte putin cunoscut, insa acesti cetateni reprezinta o minoritate in totalul cetatenilor romani care se afla in afara Romaniei. Si implica un alt tip de pasaport, renuntarea la buletin, etc.

Doar la alegerile prezidentiale “oricine” si fara domiciliu stabil in strainatate a putut vota. Insa si in Romania la alegrile prezidentiale, spre deosebire de cele parlamentare, mai existau “sectiile de vot speciale”, in care putea vota oricine, si a doua sau a treia oara. Reglementarea mai permisiva pentru prezidentiale este insa in responsibilitatea legiuitorului de la Bucuresti, nu a “diasporei”.

1.3  Cati din afara au votat de fapt si cine a decis alegerile

La elegerile prezidentiale din 2009 au votat in primul tur circa 100.000 de cetateni romani, si in turul doi aproape 150.000. Avand in vedere ca in afara Romaniei se afla circa trei milioane de romani se poate spune ca prezenta la vot a fost undeva la 5% dintre cei cu drept de vot!

Raportat la numarul total al votantilor, 10 milioane, voturile din diapora au reprezentat putin peste 1%, cand in diaspora se afla peste 10% din cetateni. Si cei putini care au votat au trebuit sa parcurga distante de zeci sau sute de km pentru a-si exercita dreptul.

Cel mai penibil experiment logic este cel de a atribui rezultul unui vot unei anume minortiati, “diasporei”, in conditiile in care un vot este un vot. Doar in Brasov, Cluj sau Timisoara au fost mai multe voturi pentru Basescu decat numarul total al sufragiilor din toata diaspora.

Iar in ce priveste fraudarea din diaspora, de la ambasade, m-as indoi foarte mult daca cineva ar afirma ca nu s-au furat sau cumparat mai multe voturi in Romania decat totalul voturilor exprimate in diaspora, 150.000.

1.4 Votul liberal in diaspora

PNL nu a sustinut nicio campanie electorala, si a fost mai prost organizat decat alte partide, cei care au votat in diaspora cu liberalii au facut-o din proprie convingere si informare. Cu toate acestea rezultatul electoral a fost unul destul de bun (tinand cot de aceste conditii), un rezultat care in principiu nu poate decat creste (in alte conditii, mai bune).

Pentru primul tur al alegerilor prezidentiale scorul lui Crin Antonescu a fost foarte aproape de cel la nivel national. Din mai multe motive ar trebui evidentiate rezultatele din anumite tari, toate peste medie: Austria: 25%, Belgia 26%, Canada 24%, Cehia 33%, Danemarca 33%, Elvetia 34%, Finlanda 37%, Franta 24%, Germania 32%, Japonia 38%, Marea Britanie 27%, Norvegia 41%, Olanda 40%, SUA 22%, Slovacia 41%, Suedia 23%.

Spre comparatie rezultatele din anumite judete: Arad: 18%, Arges: 17%, Bistrita: 15%, Dambovita: 13%, Dolj: 17%, Ialomita: 16%, Neamt: 16%.

PNL isi construiste pentru prima data o organizatie in diaspora. O dezbatere despre restrangerea dreptului de vot nu face decat sa loveasca cu un “friendly fire” mortal organizatia PNL in diaspora, perspectivele electorale liberale si sa dea munitie electorala adversarilor.

1.5 Votul cenzitar

Nu as fi crezut vreodata ca voi fi nevoit sa scriu cateva rinduri in anul 2011 despre votul cenzitar. Votul cenzitar nu va fi niciodata introdus, nici in Romania nici in vreo alta tara la nivel european sau mondial. El contravine Constitutiei si tuturor tratatelor europene. In Romania anilor 1890-1920 liberalii au fost cei care s-au luptat pentru votul universal, l-au cerut si ardelenii in declaratia de Unire de la 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia, si in cele din urma tot liberalii lui Ionel Bratianu l-au si introdus, ca o conditie necesara pentru infaptuirea Marii Uniri si a intrarii Romaniei in randul statelor democratice. (Ar mai fi de adaugat si alte aspecte, poate insa cu alta ocazie).

2. Masuri impotriva fraudarii alegerilor

2.1 Votul prin corespondenta deschide, asa cum este propus, noi oportunitati largi de fraudare a alegerilor, o fraudare imposibila de dovedit sau controlat. De aceea m-am opus, inca cu un an inainte ca acest proiect sa fie prezentat parlamentului, votului prin corespondenta si altor forme de vot la distanta care pot fi usor fraudate, si am indicat alternativele care ar permite exercitarea dreptului de vot in conditii se siguranta totala impotriva fraudei (registrul electoral corect si complet).

2.2 Fraudarea de la ambasade sau de la sectiile de vot speciale din tara prin vot multiplu sau “ballot-stuffing” mai este posibila doar la alegerile prezidentiale, si poate fi eliminata de catre legiuitor. In acelasi timp poate fi prevenita de o mai buna organizare si a PNL in diaspora astfel incat fiecare sectie de votare sa fie supravegheata non-stop de mai multi membri sau simpatizanti liberali.

2.3 Desigur ar fi si alte masuri impotrva fraudei electorale, printre altele:

– modificarea Codului Penal cu instituirea delictului respectiv amenintat cu pedepse aspre

– modificarea Codului Electoral prin introducerea  invalidarii ex post a candidatilor care au comis fraude sau au cumparat voturi

P.S. Lectura suplimentara:

– Laurentiu Luca: Scrisoare deschisa adresata presedintelui PNL

– Alianta Dreptei: Votul Diasporei

Tags: , ,

11 Responses to “Votul din strainatate, diaspora si probleme reale ale procesului electoral”

  1. Votul Diasporei: solutii administrative ale votului prin corespondenta « ALIANTA DREPTEI Says:

    […] recente Votul din strainatat… on Votul Diasporei: solutii admin…stoicarodica2010 on Prince William et Catherine […]

  2. Stefan Zoltan Marina Says:

    Problema este la “politicul” romanesc. Atata timp cat pentru “a fece politica” – citeste, a fi membru al vreunui partid nu trebuie dacat sa fii un alt fel de “cetatean turmentat”, adica fara o minima expertiza politica, nimicul de acum va fi NIMICUL de maine. Bratianu, Maniu si alti mari politicieni sunt scosi precum, mai mult sau mai putin, sfintele moaste, de la naftalina (?) NUMAI cu ocazia alegerilor, in campaniile electorale. Dupa care (campanie electorala) sunt pusi inapoi, la pastrare. Precum hainele bunicilor.
    Tot asa si cu diaspora romaneasca. “Politicienii” nostrii (?) isi amintesc de diaspora, DOAR, in campania electorala. Daca acest “proiect” se va realiza, ne vom impartii in “cenusii” de aici si “inexistentii” de “dincolo”.
    Halal sa ne fie.
    Pe de alta parte, daca e sa se fraudeze ceva, undeva, romanul, o spun cu tristete, este extrem de inventiv. SINGURA solutie pentru ca romanii de pretutindeni sa voteze corect, este sa creada in ceva.
    Tinerii plecati sa studieze, pe bune, in strainatate, intorsi in tara primesc deseori picioare in cur. Asta, in cel mai bun caz. Cel mai adesea sunt, pur si simplu, alungati.
    Ruptura dintre diaspora si cei “ramasi aici” s-a cladit cu migala si cu un scop precis: – “Nu avem nevoie de democratia voastra. Stim noi mai bine, cum e cu democratia!” Cam asta e ideea/intentia. Ceva in genul “nu ne vindem tara”.
    Mult succes. Sper ca, totusi… Dar, drept sa spun, nu prea cred. Suntem neintrecuti la a demola. Chiar daca (sau, tocmai de aia!) ceea ce demolam, am cladit tot noi.

    • transildania Says:

      Romanii din diaspora, pe cat de diversi sunt mai au cred un sinugur alt punct comun: nu se asteapta la nimic de la politicienii din tara, in sensul de a fi curtati cu propuneri sau altceva. Si cred ca se asteapta sa fie lasati in pace in sensul de a nu fi scosi tapi ispasitori sau judecati la gramada, si se asteapta sa nu fie un fel de victime colaterale pe spatele carora se fac jocuri politice fara sens.
      Fraudarea alegerilor trebuie impiedicata prin toate mijloacele, nu doar in strainatate ci si in tara.

  3. Stefan Zoltan Marina Says:

    Daca singura punte de legatura cu DEMOCRATIA reprezentata de diaspora romaneasca va fi rupta, si ma tem ca asta se va intampla, atunci, nu ne mai ramane decat… potopul.

    • transildania Says:

      Nu cred ca se rupe nicio legatura din cauza unor declaratii. Totusi paguba provocata de unele declaratii (vorbe doar) poate fi cosiderabila, cum se vede si din comentariul lui @Shadow.

  4. Shadow Says:

    @transildania

    ideile lui Crin Antonescu vizavi de votul diasporei m-au “ingretosat” enorm. As zice ca e aproape sigur ca nu ma voi mai deplasa la vot sa fac cozi pe timpul meu liber.

    • transildania Says:

      Pot sa-ti inteleg foarte bine sentimentele… Totusi as zice sa nu ne schimbam radical atitudinile doar din cauza unor vorbe sau propuneri care nu vor fi puse niciodata in practica.

  5. adrian Says:

    oricum ar fi, votul prin corespondenta pentru alegeri in functii publice mi se pare o afcere riscanta. nu numai ca se pot face fraude foarte lesnicios dar nici nu cred ca poate raspunde integral necesitatii ca votul sa fie secret.
    votul prin corespondenta poate fi perfect acceptabil intr-o organizatie in care membrii se cunosc, au un numar totusi limitat ce permite un control eficient al corectitudinii votului si asa mai departe. nu pentru alegeri atat de importante cum sunt de a decide cine ne organizeaza viata pe termen mediu.
    aia cu taxele e evident o tampenie pe undeva atat timp cat orice cetatean ar trebui sa aiba drepturi electorale daca nu a savarsit ceva care sa-i retraga aceste drepturi. asa cum era inainte vorba : “ai carte (de alegator) ai parte!” asa ar trebui sa ramana si azi: “ai pasaport care-ti atesta cetatenia, votezi!”. nu la alegerile locale unde domiciliul este filtru obligatoriu.

    • transildania Says:

      – Votul prin corespondenta trebuie impiedicat in momentul actual de vreme ce niciuna din conditiile necesare ca el sa nu fie fraudat nu este indeplinita. Asa cum ziceai, acele masuri de siguranta nu fac decat ca votul sa nu mai fie nici secret, nici sigur.
      Este de ajuns de stiut faptul ca au existat in Marea Britanie fraude (si condamnari) cu votul prin corespondenta…
      – cu dreptul de vot: de acord. Oricum, asa cum explicam, un numar foarte mic din cei cu dreptul de vot chiar voteaza (participare redusa, distante mari), sau au dreptul sa voteze in strainatate.

  6. Votul din strainatate, diaspora si probleme reale ale procesului electoral « Blogul galben al lui Gondolin Says:

    […] sursa: Transildania […]

  7. transildania Says:

    http://turambarr.blogspot.com/2011/04/cit-se-poate-frauda-prin-intermediul.html

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: