Uniunea Social-Liberala – O alianta necesara

Raspuns invitatiei la dezbatere lansata de Codrin Scutaru, de platforma Spune Si Tu, si de Gabriel Savulescu.

Daca Romania ar fi o tara normala intr-o situatie normala ar parea ciudata o alianta oficializata (sub forma de contract) intre doua partide mari, cu doctrine diferite, o alianta pecetluita cu foarte multa vreme inainte de momentul unor alegeri la termen.

Romania insa nu este o tara normala si nu se afla intr-o situatie normala, din pacate. In Romania:

– cele mai fundamentale principii democratice si constitutionale sunt incalcate, iar intreg sistemul a fost luat ostatic in mod ilegitim de catre o forta neinteresata de buna functionare a puterilor in stat.

– nu este respectat principiul prin care majoritatea decide cine se afla pe timp limitat in guvern si in fruntea sa, si este guvernata de aproape un an si jumatate de partide care conform rezultatului ultimelor alegeri parlamentare reprezinta o minoritate a alegatorilor.

– principala institutie a unei democratii, Parlamentul, este supus unui atac prelungit, din exterior si interior, iar calitatatea legilor adoptate in ultima vreme este dezastruasa.

– economia se afla intr-un prelungit declin, spre deosebire de situatia altor tari, declin cu grave si multiple consecinte printre care se numara si exodul fortei de munca tinere si bine educate.

– dezvoltarea economica (infrastructura, productia industriala si de agricultura, servicii) se afla intr-un punct mort.

– sistemul de sanatate si de educatie se afla intr-un stadiu de dezintegrare terminala, iar populatia este confruntata de grave probleme sociale.

– principiul valorii si competentei pentru accedeea in functii de conducere sau decizionale este pus in paranteza si inlocuit de principiul slugarniciei, incompetentei si al politizarii.

– momentul fericit al integrarii europene nu a fost exploatat, imensele oportunitati, inclusiv financiare, au fost pana acum irosite, iar Romania se afla la marginea Europei, un arhipelag prost gestionat si guvenat de reguli proprii, ineficiente.

Avand in vedere aceasta situatie o alianta informala a partidelor din opozitie (care se afla acolo cu toate ca reprezinta majoritatea cetatenilor care si-au exprimat votul la ultimele alegeri) ar fi fost insuficienta. Coalizarea formala, parafata si semnata, cu angajamente ferme, formulate si asumate, a partidelor care au realizat sarcinile extraordinare pe care le au in fata si sunt constiente de reaspunderea si asteptarile care apasa pe umerii lor a devenit o necesitate care s-a implinit pe 5 februarie.

Am citit programul Uniunii Social-Liberale si am constatat ca cuprinde toate problemele majore a caror solutionare nu mai poate fi amanata mult timp, si in acelasi timp cuprinde si solutiile inteligente si corecte. Doar in cateva, foarte putine, chestiuni marginale as putea zice ca as avea anumite obiectii.

Numarul foarte mare al domeniilor politice adresate imi face imposibil sa ma refer acum la toate. Vreau sa evidentiez insa cateva aspecte care mi se par mie deosebit de importante si va rog sa cititi in completare si ce au scris deja Codrin ScutaruIulia Huiu, Lilick, Gabriel Savulescu sau multi alti bloggeri:

* Primul este un aspect fundamental. Romania se afla din nou in in ultimul timp pe ceea ce este denumit in Germania “Sonderweg”, un drum special, separat (un termen politic cu conotatii in istoria Germaniei). Mai bine zis: o fundatura sau drumul catre prapastie. Este vorba de ignorarea bunului simt, a principiilor si legilor naturale, a experientei proprii a experientei altora, Romania lui “nu-mi veni cu din astea, la noi e altfel si suntem mai smecheri”, “stim noi mai bine”, “merge si asa”. Aflata pe acest drum pentru Romania nu exista decat o cale, inapoi pana la rascruce si de acolo pe drumul cel bun. Uniunea Social-Liberala si-a asumat negru pe alb in program drumul normalitatii, drumul prosperitatii, drumul european, drumul civilizat, drumul modern si inteligent.

* PNL, PC si PSD au realizat ca pentru a preveni in viitor alunecari in prapastii este nevoie de rescrierea Constitutiei in asa fel incat ea sa nu mai poata fi interpretata cu rea intentie, si in asa fel incat sa fie intarite institutiile fundamentale ale statului de drept si democratic modern. Intarirea Parlamentului si desprinderea de modelul nefast al concentrarii puterii in mainile unui singur om, presedintele, “tatucul-salvator, atot-stiutor si atot-puternic” este unul dintre obiectivele cele mai importante care se regaseste in programul USL. Ori, pentru reforma constitutionala este nevoie insa de un larg consens, o larga majoritate, care nu poate fi obtinuta decat prin coalizarea fortelor care au inteles aceasta necesitate.

* Alt principiu fundamental pentru buna functionare a unui stat care a fost ignorat este ca nimeni nu poate guverna de unul singur (in lipsa unei sustineri majoritare, si nu doar in Romania ci la nivel european niciun singur partid, program sau lider nu este sustinut de catre o majoritate), nerepsectand partenerii si incercand sa-si impuna peste tot propria vointa. Ceea ce reprezinta o normalitate europeana, coalitia intre partide, arta compromisului care sintetizeaza solutiile cele mai bune pe de o parte, dar si cele cu o sustinere cat mai larga pe de alta parte, a lipsit din viata politica romaneasca postdecembrista. Consecintele sunt cunoscute iar alianta social – liberala este prima care isi asuma un program pe termen mediu, adoptat chiar pe un principiu de respect reciproc si de paritate intre parteneri. Aceste conditii inseamna o reala sansa ca aceasta coalitie sa fie una de succes, si sa-si indeplineasca sarcinile asumate. Invocarea esecului coalitiilor de pana acum mi se pare un fals argument, privite cu atentie toate coalitiile care au esuat pana acum (trei la numar) au avut ca “partener” PD-ul.

* Realizarea aliantei USL duce la transformarea dezbaterii politice de la stadiul primitiv de circ politic, intrigi, barfe personalizate fara legatura cu politicile programatice catre o abordare utlitarista a politicii, cea care are in vizor binele public si utilitatea legilor si politicilor. Acest lucru a fost descris foarte bine de catre Codrin Scutaru. Citez:

De la politică de politici. De la politicieni la oameni de stat.
Politica, aşa cum este astăzi, este una concentrată pe intrigi şi lupte permanente pentru putere şi controlul resurselor întru folosul personal sau al unui grup restrâns. Politica, aşa cum o ştim, nu este una pentru oameni, ci una care a uitat oamenii şi, mai grav, îi foloseşte pentru a-şi conserva legitimitatea.
Singura şansă a Alianţei Social-Liberale este trecerea fermă de la politică, aşa cum este astăzi, la politici!
Concentrarea pe soluţii de politici publice pentru a creşte nivelul de trai şi calitatea vieţii pentru cei mai mulţi dintre români este singura posibilitate de a depăşi momentul actual de răscruce al societăţii. Românii nu mai au nevoie de circ, circul i-a adus în situaţia actuală în care 30% din români se zbat în sărăcie. Intriga politică trebuie abandonată în folosul soluţiilor politice.” In acelasi context va rog sa citit la Decantarea ideilor.

Faptul ca doua mari partide au semnat un contract inseamna ca macar intre ele nu va mai avea loc un circ ieftin, personalizat, si ca in general solutiile politice vor deveni tema principala.

 

6 Responses to “Uniunea Social-Liberala – O alianta necesara”

  1. Uniunea Social Liberala: conexiuni si provocari (II) « ALIANTA DREPTEI Says:

    […] on Fundatia FACIAS incearca bloca…transildania on Uniunea Social Liberala: conex…Uniunea Social-Liber… on Uniunea Social Liberala: conex…Am participat la reu… on Uniunea Social Liberala: […]

  2. berenger Says:

    desi fiecare punct al tau e o aberatie, ar dura prea mult sa-l combat pe fiecare
    doar asta: ”economia se afla intr-un prelungit declin, spre deosebire de situatia altor tari, declin cu grave si multiple consecinte printre care se numara si exodul fortei de munca tinere si bine educate.” are raspunsul asta:

    • transildania Says:

      @berenger
      statistica aceea este complet nerelevata. Statisticile cu cresterile/scaderi procentuale, luna de luna fata de anul precedent nu spun nimic. CU ele se poate manipula cel mai bine.
      Ce conteaza sunt cifrele absolute!!!
      Ori PIB-ul Romaniei a scazut cu 20 de miliarde de euro in ultimii 2 ani.

  3. berenger Says:

    ”economia se afla intr-un prelungit declin”. declin ar fi insemnat ca productia sa fie mai mica. e mai mare, deci e crestere. si nu numai in industrie, ci si in servicii sau in exporturi. singurul lucru care e mai jos decat in 2009 si face si ca pib-ul sa fie mai mic sunt constructiile. nu crezi c-ar fi cazul sa recunoastem odata ca supraincalzirea sectorului constructiilor nu a fost atat de benefica?

    imi place si asta: ”nu este respectat principiul prin care majoritatea decide cine se afla pe timp limitat in guvern si in fruntea sa, si este guvernata de aproape un an si jumatate de partide care conform rezultatului ultimelor alegeri parlamentare reprezinta o minoritate a alegatorilor.” tu de guvernare minoritara n-ai auzit? hai ca-ti dau un exemplu: guvernarea tariceanu in 2007-2008

    • transildania Says:

      Este un declin atata vreme cat PIB-ul si puterea de cumparare au scazut cu mult fata de nivelul de acum doi ani. Dupa ce au scazut cu mult nu ajunge sa cresca cu putin (de fapt PIB-ul nu a crescut deloc) productia, relevant este cand ajunge macar nivelul de acum doi ani. In tot acest timp tari ca si Polonia nici nu au intrat in recesiune si ne-au luat-o cu inca si mai mult inainte. Economia este intr-un declin si asta se vede si in terenurile arabile nelucrate, zeci de mii de metri patrati si in numarul fortei active de munca, care se afla la un minim istoric.

      Guvernul Tariceanu a fost un guvern minoritar dar a fost sustinut in Parlament de catre o majoritate (PNL-UDMR-PSD). Conform votului din 2004 votul PSD cumulat a celui PNL reprezenta majoritatea cetatenilor, faptul ca PSD nu a avut ministrii e o cu totul alta chestiune. In Schimb PDL+UDMR+minoritati nu au fost votati decat de 40% dintre alegatori.

      • berenger Says:

        mda, singurul motiv pentru care te raportezi la situatia de acum doi ani este aceea ca justifica concluziile tale. de ce te raportezi la situatia de acum 2 ani si nu la aceea de acum 5 ani, de exemplu?
        guvernul asta face toate prostiile din lume – critica-le pe acelea – dar nu te chinui sa revolutionezi calculele economice.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: