Despre regulamentul si procedura parlamentara

De cand in parlament “s-a adoptat” o lege organica cu 80 de parlamentari prezenti in sala o tema despre care vroiam sa scriu oricum a ajuns pe agenda publica: regulamentul si procedura parlamentara.

S-au intamplat si multe alte violari ale procedurilor, cum a fost posibil? Cum-necum ele s-au intamplat, au ramas nesanctionate, si exista riscul sa se repete, violand toate regulile democratiei si ale statului de drept.

Cum nu trebuie modificate regulamentele

Din partea puterii au aparut pana acum trei propuneri, unele dintre ele s-au si concretizat.

Prima a fost modificarea regulamentului pentru a recompensa  tradatorii de partid si electorat in Camera, o masura care merge chiar in directia opusa a ceea ce este necesar.

A doua a fost o propunere a presedintelui de a introduce votul final pe articole, ca urmare a votului afirmativ dat “din greseala” de catre parlamentarii puterii pe reducerea TVA si neimpozitarea pensiilor. Cu alte cuvinte, pentru ca “parlamentarii mei” nu stiu ce lege voteaza sa introducem in votul final votul pe articole, ca sa fie obligati sa afle. Imi pare rau insa cine nu stie ce lege voteaza este singur de vina, si poate ar trebui sa-si caute alta meserie. Votul pe articole exista oricum, si gasiti o argumentatie completa pe pagina Fundatiei Horia Rusu.

In al treilea rand, ieri, a aparut propunerea de a elimina din regulament votul cu mainile, de parca votul cu mainile ar fi problema, nu numararea sa corecta.

Sunt de parere ca procedura trebuie modificata, insa nu in directia aceasta ci in cu totul alta. Probabil ca in momentul de fata nu exista o majoritate pentru o reforma utila, asta insa nu inseamna ca aceasta tema ar trebui ingropata.

Cum ar trebui modificate procedurile?

Ca si in cazul Constitutiei abuzurile nu ar exista daca actorii ar actiona cu buna intentie si s-ar respecta cateva traditii sau reguli nescrise, cele mai elementare si firesti. Pentru ca acest lucru nu se intampla regulile trebuie sa fie mai stricte, pentru a nu lasa loc abuzurilor si a obliga pe toata lumea sa respecte cutume care se inteleg in mod normal de la sine, cum ar fi numararea corecta sau principiul competentei.

1. Alegerea presedintilor si secretarilor cemerelor parlamentului

Din simplul fapt ca alegerea unui presedinte sau secretar de Camera fara nici un an de experienta in parlament a fost fara precedent in istoria mondiala a parlamentelor se putea intui ca lucrurile nu vor sfarsi bine. Un parlamentar incepator nu are cum sa ajunga la conducerea parlamentului! Nu are cum sa cunoasca regulamentele si cutumele parlamentare, si nu poate fi propulsat la sefia unei camere in detrimentul unor parlamentari veterani. E ca si cum un absolvent ar fi angajat direct in postul de director al unei firme.

Pentru ca o asemenea incalcare crasa a principiului competentei se intampla totusi, pentru ca exista partide, sau grupuri parlamentare, care la porunca de sus fac sluj si ar vota chiar pe orice incepator in functia de presedinte sau secretar, este din pacate nevoie de o reglementarea expresa. Eligibili pentru functiile de presedinte sau secretari sa fie doar parlamentarii cu experienta minima a unei ciclu legislativ de patru ani.

2. Procedura de vot

Aici s-ar putea spune atat de multe incat poate ma voi referi separat intr-o alta postare. Contabilizarea 100% corecta a voturilor in parlament este o conditie sine qua non a democratiei si a statului de drept. Pentru ca ea sa fie mereu indeplinita cred ca s-ar impune mai multe masuri. In primul rand numararea votului ar trebui sa fie nu in atributia secretarilor (partizani) ci in cea a unor functionari publici ai parlamentului, ca si in Marea Britanie. Functionari care sa fie alesi de catre parlamentari in unanimitate si care la prima abatere sa fie pasibili de inchisoare si pierderea tuturor drepturilor salariale sau de pensie.   In al doilea rand: pentru voturile cele mai importante, voturi finale pe legi organice, etc. trebuie sa fie obligatorie o procedura 100% sigura si transparenta, cum ar fi apelul nominal practicat si in Senatul american. Nici votul electronic, care in ultima vreme este prezentat ca panaceu, nu este cel mai sigur, cartelele de vot se pot si imprumuta. In Marea Britanie, pentru voturile cele mai importante se foloseste o metoda fizica de a vota, care nu poate fi fraudata: parlamentarii ies din sala intr-un hol (division lobby) si intra inapoi prin doua bariere “Aye” si “No” unde numarul lor este contabilizat de functionarii parlamentului.

3. Opozitia si comisiile de ancheta

In orice sistem democratic comisiilor parlamentare speciale, de ancheta, au un rol aparte. Chiar daca nu pot condamna sau judeca in termeni penali o pot face in termeni politici.  Spre deosebire de parlamentul bucurestean, in toate parlamentele democratice  occidentale, opozitia are dreptul de a lansa comisii de ancheta. Nu este nevoie de o majoritate, chiar daca majoritatea parlamentara in cele din urma are numarul cel mai mare de membri in comisie.

4. Adoptarea tacita, volumul de munca si profesionalizarea parlamentului

Poate sunt prost informat insa pana acum nu cunosc  nici un parlament in care o camera adopta legi tacit, nefacand nimic. Din contra, exista respingerea tacita, sau obligatia de a dezbate legile. Adoptarea tacita este un fel de unicameralism prin usa din dos, si nu sta bine niciunui parlament.

Prin adoptare tacita foarte multe proiecte problematice s-au apropiat in mod “stealth” de adoptare si promulgare. Adoptarea tacita nu are nici o ratiune de a fi. Parlamentarii trebuie sa lucreze mai multe ore, si poate o zi in plus pe saptamana. In schimb trebuie platiti mult mai bine si impiedicati sa se ocupe de alte joburi sau afaceri. Poate ca unii vor zice ca nu este un scenariu realist, in orice caz garantez ca atata timp nu va fi asa, ne vom ciocni an de an de aceleasi probleme si vom avea in continuare legi proaste si foarte proaste.

8 Responses to “Despre regulamentul si procedura parlamentara”

  1. Lilick Says:

    Foarte buna tema. Trebuie insistat pe ea si revenit de cate ori e posibil pentru profesionalizarea Parlamentului si pentru condamnarea metodelor nedemocratice pe care vrea sa le instituie puterea portocalie: tradarea oficializata, frauda ca procedeu acceptat la numararea voturilor si altele pe care le-ai mai amintit.

    • transildania Says:

      Asa este. Si pentru ca din cauza actualei configuratii a parlamentului o asemenea reforma a procedurilor este foarte putin probabila inainte de noi alegeri, totusi ea trebuie sustinuta si pusa pe ordinea de zi a viitorului parlament. Altfel aceste neplaceri nu vor mai lua sfarsit.

  2. Economia de “paiață” « Says:

    […] Andi, Teo, Flavius, Sebra, Matilda, Cristian, Tanya, Gabriela, Roxana , Alex , Marius , Transildania, Horea, […]

  3. Cristina Says:

    Chiar credeti ca parlamentarilor le pasa de aceste articole? Lor nu le lasa ca sunt filmati cand voteaza pentru altii, lor nu le pasa ca nu se prezinta la sedinte…etc.
    Astea sunt asa…ca sa ne amarasca si mai mult…

  4. Deceneu Says:

    Am impresia ca sit-ul TED este un update, dar pot da link-ul urmator despre votul electronic

    http://blog.ted.com/2010/11/02/e-voting-without-fraud-david-bismark-on-ted-com/

  5. Plecat prin vecini. Mă întorc repede. Sau nu… « Dispecer Blogosferă Says:

    […] Transildania – Despre regulamentul si procedura parlamentara […]

  6. Cum si-a furat Udemereul singur caciula « transildania Says:

    […] transildania « Despre regulamentul si procedura parlamentara […]

  7. O noua frauda in parlament – Dupa alegeri USL trebuie sa schimbe regulamentul « transildania Says:

    […] 5. Schimbarea procedurii de vot in Parlament este doar o mica parte din ceea ce ar trebui in opinia mea modificat in regulamentul Camerei si Senatului. Despre cateva alte aspecte dintre cele care ar merita sa fie reformate m-am referit aici. […]

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: