Inainte de toate va recomand o analiza excelenta a bloggerului Rational Idealist despre politizarea Curtii Constitutionale.
Pe buna dreptate se vorbeste mult despre politizare in urma numirilor de judecatori la CC si al votului (politic al) judecatorilor pe pachetul de legi cu taierea pensiilor pe care guvernul si-a asumat raspunderea. Politizarea la CC nu este un fenomen nou si nu este surprinzatoare avand in vedere modul de desemnare a judecatorilor. O treime sunt numiti de presedinte, fara nici un vot, fara nici un aviz. Doua treimi de camerele parlamentului cu o majoritate de 51%.
Politizarea este in tot si in toate. Functiile de directori in institutiile chipurile “deconcentrate” sunt atribuite politic. In cazul prefectilor acum 5 ani s-au facut pasi catre o depolitizare a functiei si atribuirea ei prin concurs cu statut de functionar public (neutru politic). Masca depolitizarii a fost insa repede lasata jos, numirile de prefecti se fac ignorand aceasta reglementare, prefecti ajung persoane care nu indeplinesc conditiile legale. Mai mult, guvernul propune un proiect de ordonanta care sa diminueze considerabil din puterea de decizie si atributiile alesilor locali, si sa mute aceasta putere in mana prefectilor numiti de la centru nealesi de nimeni.
Politizarea este prezenta si la radio-televiziunea publica, la ANI, la IICCMER si in multe alte locuri. Se lucreaza acum si la o influenta mai mare a politicului in cadrul Consiliului Suprem al Magistraturii. Se lucreaza si la politizarea functiilor de directori de scoli si a rectorilor universitatilor. Nimeni si nimic nu mai tine piept politizarii, nici macar autonomia universitara.
Foarte corect remarca si bloggerul Rational Idealist ca in democratiile consolidate chiar fara reguli explicite exista traditii si cutume mai puternice decat, care impiedica politizarea absoluta. Una dintre ele primatul principiului competentei candidatului. Un judecator poate fi numit politic, poate avea optiuni conservatoare sau liberale, insa inainte de toate este un specialist. Nimeni nu-i cere sa voteze intotdeauna pe linie de partid, un judecator nu primeste comenzi nici inainte de a fi numit nici dupa. Curtea Constitutionala din Germania a blocat de multe ori legi neconstitutionale cu votul judecatorilor desemnati de partidul sau guvernul care a introdus acea lege. Nu deageaba Curtea Constitutionala este una dintre cele mai respectate, puternice si independente intre institutiile statului de drept si democratiei germane. In SUA judecatorii sunt numit la propunerea presedintelui insa cu votul unei majoritati de 60% a senatorilor (filibuster proof majority). Cum in majoritatea cazurilor partidul minoritar in Senat are totusi cel putin 40 de senatori este nevoie de un echilibru benefic si candidati de compromis. Candidatii propusi sunt audiati si scrutinizati la sange in comisiile si plenul Senatului. Tema desemnarii, a audierii lor, CV-ul lor este printre cele care tin capul de afis – si pe buna dreptate – timp de saptamani in toate stirile si dezbaterile politice. Toate acestea cu scopul de a se forma o opinie asupra competentei, impartialitatii lor inca inaintea votului. Candidati care nu indeplinesc cerintele sunt respinsi, uneori chiar cu votul senatorilor din partidul presedintelui.
Daca asemenea traditii si cutume nu exista la noi atunci cu atat mai necesare sunt reglementari foarte clare care sa impuna valoarea, competenta, independenta inaintea factorului politic. Cum?
O propunere ar fi desfiintarea Curtii Constitutionale si trecerea atributiilor la Inalta Curte de Casatie.
O alta varianta: In primul rand toti judecatorii ar trebui in opinia mea de parlament si dupa un proces mai extins de audiere si cu un aviz obligatoriu a comisiilor juridice. Atat avizul cat si votul final ar trebui sa fie dat doar de o majoritate de 70 sau 80% a parlamentarilor, cu votul final pe o lista comuna. Daca un partid incearca sa boicoteze votarea si atingerea majoritatii necesare pana la un anumit termen fixat interimatul sa fie asigurat de judecatori nominalizati de Inalta Curte, iar daca pana la un al doilea termen parlamentarii nu se pun de acord sa urmeze scantiuni, care pot sa mearga pana la alegeri anticipate.
Prin aceeasi metoda s-ar putea asigura si independenta si neutralitatea altor institutii cheie, cum ar fi Autoritatea Electorala Permanenta, Birourile Electorale, etc. in care politizarea nu are ce cauta.
transildania 
30/06/2010 at 00:29 |
Merci pentru link!
O anecdota: acum cativa ani dezbateam intr-un context balcanic chestiunea de-politizarii zonei functionarilor publici. Dar in acelasi timp aveam exemple concrete ca aproape nimeni nu era apolitic in tarile respective: intr-una din ele, nici macar un think-tank sau un ONG nu am putut gasi care sa nu fie cunoscut ca fiind cu “unii” sau cu “ceilalti”, chiar si profesorii din universitate erau “ai nostri” sau “ai lor” s.a.m.d. Cat de realist e sa vrei depolitizarea functionarilor cand ai o societate politizata la extrem in toate domeniile? Cand le-am spus asta, au cam inghitit cu noduri.
Si atunci, care e solutia?
Valori cum ar fi neutralitatea politica a institutiilor statului – fundamentale pentru o democratie – nu se instituie prin decret, ci se construiesc si se consolideaza in timp. Dupa mai multe alternante politice la putere, taberele politice tind sa inteleaga ca toata lumea are de castigat pe termen lung daca se lasa anumite lucruri in afara luptei politice, daca cei aflati temporar la putere se abtin sa abuzeze de ea; se instituie un fel de cod nescris al limitelor disputei politice, care este intarit continuu prin practica politica si crearea de precedente pozitive; societatea insasi devine mai intoleranta la abuzul politic, se creeza o anumita cultura si o anumita civilizatie politica.
In procesul asta pot aparea totusi situatii in care o factiune politica alege sa se comporte vandalic, stergand cu buretele toata constructia de pana atunci. Exact asta fac acum la noi basescienii.
Analogie: intr-un cartier oamenii au capatat in timp atata incredere unii in altii, incat nu-si mai incuie usile de la casa, sunt solidari si pun anumite lucruri in comun. Asta creeaza un avantaj pentru toti, e un joc de suma pozitiva; conditia este insa ca toti sa joace in interiorul anumitor limite. Dar la un moment dat se muta in cartier un redneck care, profitand de accesul liber in casele celorlalti, incepe sa le fure din banii de cosnita, sa se serveasca din frigiderul lor, sa scuipe coji de seminte pe jos, sa le ia obiecte din casa s.a.m.d. Rezultatul este ca toti incep din nou sa-si incuie casa si sa puna gard electric in jurul curtii. Toti au de pierdut, jocul devine de suma negativa.
Nu idealizez deloc situatia clasei politice dinainte de Basescu; dar era totusi intr-un proces – lent, mult prea lent – de invatare si constructie. A venit insa Marele Vandal (http://rational-idealist.blogspot.com/2009/12/intoarcerea-marelui-vandal-ro.html) si totul va trebui reluat de la zero.
30/06/2010 at 14:23 |
De acord! Clar ca prin decret nu se poate impune nimic, si este nevoie de timp, vointa si buna credinta. Nu am zis ca propunerea ea ar rezolva problema, cel mult ar fi un prim pas intr-acolo. Cand vandalismul este omniprezent regulile trebuie sa fie in asa fel facute, incat cel putin cateva institutii cheie sa fie protejate.