Istoria partidului liberal britanic (III)

Istorioara mea a devenit mai lunga decat prevedeam la inceput. Sper insa ca nu am plictisit pe nimeni, dar credeti-ma ca e foarte greu de rezumat o foarte  lunga si glorioasa istorie in cateva articole, si in cateva sute sau mii de cuvinte🙂. Ma oprisem pe undeva la inceputul secolului XX, as zice cel mai remarcabil din istoria liberalismului britanic.

7. In anul 1905 se implineau 20 de ani de guvernare conservatoare neintrerupta.  Doua decenii in conserva, de inactivitate, de amanare a reformelor necesare. Atunci tanarul parlamentar conservator Winston Churchill a trecut de la conservatorii care se aflau la putere la liberalii aflati in opozitie. In 1905 liberalii au repurtat una dintre cele mai rasunatoare victorii in alegeri. Prim ministru a devenit Campbell-Bannerman, care a murit doi ani mai tarziu in functie de catre Asquith, pana atunci ministru de finate. Nou ministru de finante a devenit David Lloyd George, iar Winston Churchill a fost repede promovat in diferite functii ministeriale. Asquith, Lloyd George si Churchill au initiat imediat cel mai ambitios program de reforme legislative din istoria Marii Britanii.

Ideologia liberalismului a ramas aceeasi, cea formulta astfel de William Harcourt:

Liberty does not consist in making others do what you think right. The difference between a free Government and a Government which is not free is principally this—that a Government which is not free interferes with everything it can, and a free Government interferes with nothing except what it must. A despotic Government tries to make everybody do what it wishes, a Liberal Government tries, so far as the safety of society will permit, to allow everybody to do what he wishes. It has been the function of the Liberal Party consistently to maintain the doctrine of individual liberty. It is because they have done so that England is the country where people can do more what they please than in any country in the world.

Free government iterferes with nothing except what it must, mi se pare miezul doctrinei liberale. Iar liberalii s-au ocupat atunci si de “what it must”, si au introdus in premiera un program de minima asigurare sociala pentru invalizi, bolnavi, pensionari si someri. Pentru a-l finanta Lloyd George cu sprijinul direct al lui Churchill au initiat o lege a bugetului care prevedea in premiera o impozitare echitabila a veniturilor, a articolelor de lux, a bauturilor alcoolice si a tabacului. Aceasta reforma a primit din nou un veto din partea Camerei Lorzilor (nedemocratica fiindca nealeasa) dominata de lorzi consorvatori. Atunci liberalii au recurs la alegeri anticipate care le-a reconfirmat majoritatea. Lorzii continuau sa se impotrivesca. Liberalii s-au adresat atunci din nou regelui sa creeze (numeasca) lorzi liberali, pentru a poate trece legislatia aprobata deja de doua alegeri  democratice prin camera nealeasa a lorzilor. Regele a promis ca va face acest lucru daca guvernul liberal va fi reconfirmat de o noua alegere.  La mai putin de un an de la ultimele alegeri, si in a treia alegere in decurs de cinci ani liberalii au castigat o noua victorie electorala. Atunci regele George V. a facut clar lorzilor nealesi ca nu vor mai putea bloca nici o lege. Guvernul liberal a trecut reforma sociala, bugetara, autonomia irlandeza, si chiar o decisva reforma constitutionala, care a luat camerei lorzilor dreptul de veto.

8. Guvernarea liberala a fost tot mai mult umbrita de norii de furtuna a primului razboi mondial. Marea britanie a fost nevoita sa se angajeze intr-o extrem de costisitoare cursa a inarmarii in concurenta cu Imperiul German. Liberalii si-au asumat si au trecut si de aceasta provocare. In 1914, cu toate ca nu aveau interese directe pe continent, si-au respectat angajamentele fata de Franta si Belgia, si au intrat in razboi impotria imperiilor germane si austro-ungare. Razboiul a fost deosebit de greu si costisitor, iar in 1916 intr-o perioada critica Lloyd George a prleuat functia de prim ministru, a reorganizat guvernul si a mobilizat si organizat cu succes toate rezervele si energiile tarii pentru ca antanta sa castige razboiul. Astfel a facut posibila si Marea Unire din 1918, respectand angajamentele asumate de aliati fata de Romania.

9. Dupa primul razboi mondial votul universal pentru care liberalii luptasera timp de multe decenii a devenit realitate. Sistemul uninominal a ramas insa, si pe fondul aparitiei partidului Labour a dus la o necontenita discriminare a alegatorilor liberali, si o subrezentare a acestora in parlament. In perioada interbelica au existat doua provocari majore: criza economica si ascensiunea Germaniei naziste. Pentru ambele provocari liberalii au avut cele mai bune solutii, ele insa nu au putut fi puse in practica din cauza ca se aflau in opozitie. Pentru a trece de marea depresie economica liberalii au propus un program elaborat de masuri, intitulat “We can conquer unemplyment”, la care au colaborat economisti de marca. Fata de Germania nazista liberalii au fost singurii care au sustinut combaterea ei timpurie chiar prin mijloace militare. Laburistii refuzau forta din principii pacifiste, iar conservatorii au adoptat dezastruasa politica de appeasement fata de Hitler. Dupa infrangerea Frantei si venirea lui Churchill in fruntea guvernului  liberalii au facut parte din guvernul de coalitie format de acesta.

10. In perioada postbelica liberalii s-au aflat mereu in opozitie grav prejudicati de sistemul uninominal. Cateva exemple foarte elocvente:

-la alegerile din februarie 1974 cele mai multe voturi le-au avut

1. Conservatorii 11.872.180 voturi, 37,9%; in parlament: 297 parlamentari, 46,7%

2. Laburistii 11.645.616 voturi, 37,2%; in parlament 301 parlamentari 47,4%

3. Liberalii 6.059.519, 19,3%; in parlament 14 parlamentari, 2,2%!!!

Partidul cel mai votat a ajuns pe locul doi. Iar liberalii cu toate ca a strans un procent care se afla peste jumatatea scorului obtinut de Labour a avut doar 14 parlamentari fata de cei 310 laburisti. Cu alte cuvinte: daca laburistii au avut in medie nevoie de ca. 39.000 de voturi pentru a-si alege un parlamentar, liberalii au avut  ca. 433.000 de voturi pentru fiecare parlamentar ales.

– la alegerile din 1983:

Conservatorii cu 42,3% din voturi au avut 61,1% in parlament.

Laburistii cu 27,6% din voturi, 32,2 % in parlament.

Liberalii cu 25,4% din voturi doar 3,5% in parlament!!

La inceputul anilor ’80 liberalii au format o alianta electorala cu un partid social-democrat, cu care a fuzionat in 1987.

In ultimii ani liberalii au reusit sa-si creasca putin reprezentarea parlamentara la ca. 9% (dupa alegerile din 2005), in pofida votului uninominal, care ii dezavantajeaza in contiuare puternic. La urmatoarele alegeri s-ar putea intampla din nou ca nici un alt partid (laburistii sau conservatorii) sa nu detina o majoritate in parlament, si sa depinda de voturile liberalilor, care astfel vor putea impune programul lor de reforme: intre altele reforma electorala sustinuta deja si de laburisti, si o Camera a Lorzilor aleasa.

In fotografie: Lloyd George si Churchill in drum spre parlament.

3 Responses to “Istoria partidului liberal britanic (III)”

  1. Ajun de Praznic « Ioan Usca Says:

    […] Transildania […]

  2. savulescugabriel Says:

    Foarte buna analiza. Detalii despre alegerile leigislative din Marea Britania din 1923 si 1924 le gasesti la Carl Schmitt, Capitolul 25. ff, in volumul “Verfassungslehre”, 9. Auflage, 2003, Duncker & Humblot. Autorul german analizeaza iregularitatea electorala exercitata de sistemul electoral majoritar.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: