Doctrina santajului

Citind in ultimele zile mai multe articole mi-a trecut prin cap  o scena din pelicula Nasul (The Godfather). Don Vito Corleone afla ca un producator de filme de la Hollywood nu arata prea multa determinare in a oferi un rol unui cantaret care era finul lui Corleone. Don Vito isi trimite slujbasii sa-l convinga pe producatorul indaratnic ca prea multa independenta strica. Rezultatul: producatorul se trezeste cu capul calului sau favorit de curse in pat. Sunt cunoscute si multe alte metode de a ameninta sau intimida, trimiterea de scrisori cu mesaje codificate sau care contin un glont.

Mi-a venit in minte aceasta imgine citind de exemplu pe blogul doamnei deputat Alina Gorghiu ca primul ministru Boc a propus ca ” politistii, magistratii, procurorul general al Romaniei sa fie alesi prin votul direct” al cetatenilor. In urma unor campanii electorale. M-am intrebat cu ce or fi deranjat magistratii si procurorii, si pe cine, daca li se arata o asemenea ghilotina (oricat ar fi ea de aberanta).

Am citit apoi editorialul unui consilier prezidential, care propunea renuntarea la doi dintre cei trei judecatori ai unui complet de judecata, si introducerea pe post de judecatori a unor cetateni jurati. Si mai propunea ca CSM-ul sa nu mai fie compus in majoritate din magistrati.

Pe urma am citit in EVZ in editorialul domnului Patapievici o serie de generalizari: “justiţia română este un eşec“, ca “e scumpă, indiferent de rezultat; că durează mult şi când durează puţin” (suna cunoscut si din alt context). Concluzia sa: “Deci teoria care spune că „justiţia română e inaccesibilă; dacă e accesibilă, e inutilizabilă; dacă e utilizabilă, e inutilă; iar dacă e utilă, e neputincioasă”, din păcate, se aplică. ” Asta chiar in ziua in care in premiera un primar al unui municipiu resedinta de judet a fost condamnat cu executare si definitiv pentru coruptie.

Din alt editorial, pe hotnews.ro,  aflu de la Dan Tapalaga ca sentinta in cazul primarului este frapanta pentru ca a fost achitat de doua ori: “Frapanta este discrepanta intre sentinte.Tribunalul Alba si Curtea de Apel Constanta l-au achitat pe motiv ca fapta nu exista. Curtea Suprema l-a trimis dupa zabrele. Intre “fapta nu exista” si “trei ani cu executare” pentru luare de mita se casca o prapastie adanca in care cel putin un judecator ar trebui sa cada. Or fi judecatorii independenti si nu dau socoteala pentru sentintele pronuntate, dar aici cineva a gresit cu rea intentie. Vedem iarasi impredictibilitatea sistemului judiciar, incoerenta si sentintele contradictorii care afecteaza credibilitatea justitiei.” Nu sunt jurist, dar mai urmaresc si eu ce se intampla in lume. In Germania sunt multe cazuri de justitie care dureaza ani de zile, chiar decenii, in care se succed sentinte contradictorii, recursuri, cazuri redeschise dupa ce apar noi probe, apeluri pana la ultima instanta. A spune ca aceasta practica normala a unei justitii independente inseama rea intentie, impredictibilitate, incoerenta, sau o justitie lipsita de credibilitate, mi se pare un argument cel putin fortat.

Am asistat cred la o tentativa de intimidare, un fel de atac concertat, nu stiu care sunt motivele reale. Nu sunt jurist si nu vreau sa spun ca justitia romana este perfecta. Insa nu cred ca actul de justitie se va imbunatati iar dezbaterea despre justitie va fi mai utila cand se folosesc argumente simpliste, generalizari, instigari fortate la neincredere, sau amenintari pausale si neargumentate.

Acelasi santaj are loc si ani de-a randul ( de cel putin patru ani) in chestiunea sistemului electoral. Un santaj permanent care nu conteneste nici in mijlocul celei mai mari crize economice si bugetare, cand partidele ar trebui sa caute solutii pentru economie si pentru locurile de munca. Nu este un santaj doar la adresa unui singur partid cum se tot spune. Este adresat mai multor partide, si UDMR-ului, si altor partide care momentan nu trec de pragul electoral, dar si altor partide care poate inca nici nu s-au nascut. Urmareste o inghetare artificiala a sistemului partidelor, o oligarhizare si o bipolizare a acestuia. Urmareste eliminarea reprezentarii optiunilor a milioane de alegatori, a unui procent de peste 30% dintre acestea, este un atentat. Se vorbeste mult despre doctrine de dreapta de stanga, populare, liberale, conservatoare, dar deocamdata predomina inca doctrina santajului.

2 Responses to “Doctrina santajului”

  1. Lilick Says:

    E foarte ciudat cum aceste articole, si reactia lui Boc, au aparut ca la comanda odata cu acea condamnare a unui pedelist. Li se arata pisica magistratilor.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s


%d bloggers like this: