Archive for February, 2010

Constitutia si desemnarea primului ministru ….

26/02/2010

… sau: Cand cedeaza presedintele, si de ce avem nevoie de o republica parlamentara.

Intr-o postare precedenta scriam despre motiunea constructiva de cenzura in contextul conflictului politic si constitutional generat de nedesemnarea persoanei sustinute de catre o majoritate parlamentara. Chiar daca intre timp majoritatile s-au schimbat problema ramane si se poate acutiza oricand (dupa alegeri anticipate, sau dupa cele la termen din 2012), iar clarificarea ei din punct de vedere politic si constitutional este deosebit de importanta.

Nedesemnarea de catre presedinte a persoanei sustinute de o majoritate parlamentara inseamna incalcarea principiului majoritatii (unul dintre principiile de baza ale democratiei), incalcarea Constitutiei si este un fapt fara precedent in practica democratiilor. In toate sistemele constitutionale, deci si in tarile cu sistem prezidential.  Motivatia presedintelui de a nu desemna pentru functia de pim ministru pe cel sustinut de majoritatea parlamentara a mers in doua directii: in primul rand a interpretat textul Constitutiei in asa fel ca si cum i-ar fi permis sa desemneze pe cine vrea; in al doilea rand s-a prevalat de “motivul” conform caruia partidul cu cel mai multi parlamentari ar trebui sa dea primul ministru. Sa le luam pe rand.

Articolul 103 al Constitutiei
(1) Presedintele României desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru, în urma consultarii partidului care are majoritatea absoluta în Parlament ori, daca nu exista o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.

Este foarte clar ca atunci cand nici un partid nu detine singur majoritatea absoluta in parlament, presedintele trebuie sa consulte partidele, nu doar pro forma, si sa desemneze candidatul sustinut de majoritate. Chiar daca din majoritate nu face parte partidul presedintelui. Asta este practica democratica, nu doar in republicile parlamentare. Sa luam cazul Frantei, fiind una dintre putinele republici prezidentiale. In Franta, conform Constitutiei Franceze, presedintele Frantei are puteri mult sporite fata de cele acordate in Romania presedintelui de catre Constitutia noastra. In ce priveste desemnarea primului ministru, in Franta:

Article 8
Le Président de la République nomme le Premier ministre. Il met fin à ses fonctions sur la présentation par celui-ci de la démission du Gouvernement.

(Presedintele Republicii numeste Primul Ministru. El (presedintele) pune capat functiilor Primului Ministru dupa prezentarea de demisiei Guvernului din partea Primului Ministru.)

Presedintele francez numeste primul ministru. Atat stabileste Constitutia, nu prevede consultari cu partidele, nu mentioneaza majoritati parlamentare. Pur teoretic desigur, presedintele Frantei poate numi pe cine doreste, pe fratele sau, pe secretara sa, fara sa tina cont de nimeni si nimic. In practica insa presedintele Frantei nu a numit niciodata pe altcineva decat pe cel propus de majoritatea parlamentara. Chiar si cand aceasta era formata din adversarii sai politici. Chiar si atunci cand tot partidul prezidential era partidul cu cea mai mare reprezentare parlamentara. In istoria recenta a Frantei acest lucru s-a intamplat de trei ori. Prima data in 1986. Partidul Socialist al presedintelui Mitterrand avea o majoritate relativa in parlament, 212 parlamentari. Partidul al doilea clasat RPR-ul conservator al lui Jacques Chirac avea 155, iar UDF-ul 131 parlamentari. Majoritatea era formata de RPR si UDF, adversarii lui Mitterrand. Mitterrand nu a ezitat sa-l numeasca prim ministru pe Chirac. In 1993 Mitterrand a numit din nou un prim ministru din spectrul politic opus lui: pe Eduard Balladur. Iar in 1997 a fost randul lui Chirac, devenit intre timp presedinte, sa-l numeasca pe liderul coalitiei majoritare socialistul Lionel Jospin prim ministru, si a guvernat alaturi de el timp de 5 ani.

Am gasit un interviu dat de Mitterrand (TF1, 29 martie 1987) la scurt timp dupa numirea lui Chirac in functia de premier, cu toate ca pur teoretic putea numi pe oricine. Mi se pare foarte important, pentru ca Mitterrand explica numirea sa, si o face aducand argumente tot de ordin constitutional.

De ce avem o coabitare sau o coexistenta? In fond ce ne spune lucrul acesta? Atunci cand exista o noua majoritate, care se impune in 16 martie 1986, Presedintele Republicii demisoneaza sau cedeaza. (“se demet ou se soumet”)
Sau care este rolul meu? De ce m-au ales francezii? Fara indoiala pentru ca am fost in 1981 in capul unei vaste miscari de stanga; pentru ca am fost, si pentru ca inca sunt, socialist si pentru ca lumea a dorit sa vada socialistii la lucru, dar si pentru ca  un Presedinte al Republicii devine foarte imediat altceva decat reprezentantul unui partid sau unei fractiuni a opiniei franceze: el devine presedintele tuturor francezilor. Iar Constitutia, care este legea noastra suprema, obliga presedintele la un anumit rol.
Voi fi succint: inainte de toate presedintele Republicii trebuie sa asigure – eu trebuie sa asigur – continuitatea Statului si functionarea regulara (corecta) a puterilor publice, asta spune articolul 5 al Constitutiei noastre. Nu poti asigura continuitatea Statului daca atunci cand are loc un eveniment electoral  pleci. Acest lucru nu este acceptabil. Atunci, a asigura continuitatea Statului este ceea ce am facut pe 17 martie, cand am anuntat francezii ca voi apela la un reprezentant eminent al noii majoritati, ceea ce am facut pe 18 martie.
In al doilea rind, Constitutia in acel articol 5 imi cere, cere presedintelui Republicii, sa fie garantul independentei nationale si integritatii teritoriului, ceea ce vrea sa spuna ca presedintele are un rol eminent, nu exclusiv dar eminent, primordial in domeniile afacerilor externe si de aparare, fiind seful armatelor. …..
Voi termina zicand ca mai exista un al treilea punct, care se afla in preambulul Constitutiei, deasemenea in articolul 2: Presedintele trebuie sa vegheze la aplicarea marilor principii pe care se bazeaza republica indivizibila, laica, democratica si sociala.
Respect rolul guvernului Nu voi interveni decat daca gasesc implicate una dintre cele trei responsabilitati pe care tocmai le-am enumerat

Asa se comporta deci presedintele unei republici prezidentiale – atentie – prezidentiale, nu semiprezidentiale sau parlamentare. Miterrand a facut referire si la articolul 5 al Constitutiei franceze:

Article 5
Le Président de la République veille au respect de la Constitution. Il assure, par son arbitrage, le fonctionnement régulier des pouvoirs publics ainsi que la continuité de l’État.
Il est le garant de l’indépendance nationale, de l’intégrité du territoire et du respect des traités.

(Presedintele Republicii vegheaza la respectarea Constitutiei. El asigura, prin medierea sa, functionarea corecta a puterilor publice si deasemenea continuitatea Statului. El este garantul independentei nationale, integritatii teritoriului si respectarii tratatelor.)

Un articol corespunzator exista si in Constitutia Romaniei:

Rolul Presedintelui, Articolul 80
(1) Presedintele României reprezinta statul român si este garantul independentei nationale, al unitatii si al integritatii teritoriale a tarii.
(2) Presedintele României vegheaza la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice. În acest scop, Presedintele exercita functia de mediere între puterile statului, precum si între stat si societate.

In ce priveste nominalizarea unui prim-ministru provenind de la alt partid decat cel mai puternic reprezentat in parlament, pe aceasta tema a scris Lilick si va rog sa cititi aici.

Nu exista deci nici un motiv constitutional (cu atat mai putin unul democratic), pentru ca presedintele sa nu desemeneze primul ministru in persoana celui care dispune de o majoritate parlamentara, fie ea adversa presedintelui. Ca acest lucru nu s-a intamplat cu o ocazie, si faptul ca acest precedent se poate repeta in viitor imi demonstreaza ca in Romania este nevoie de un sistem parlamentar. O Constitutie in care fara echivoc sa fie clarificata desemnarea primului ministru de catre parlament prin votul majortiatii sale.

Advertisements

Uninominalul incompatibil cu Rezolutia Marii Uniri 1918

24/02/2010

Pe 1 decembrie 1918 la Alba Iulia se intalneau delegatii si reprezentantii tuturor comunitatilor romanesti din Transilvania, Banat si Partium, pentru a adopta Rezolutiunea Adunarii Nationale privind Unirea. Asta e stiut. Poate mai putin stiut este textul Rezolutiunii Adunarii Nationale. Merita citit pentru ca nu este doar un act care proclama Unirea, este un fundament al unei Constitutii democratice, si exprima conditiile in care ardelenii doresc sa traiasca in Romania Unita. Merita citit si pentru ca este caracterizat de un spirit democratic de o claritate perfecta. Nu in ultimul rand -stiau eroii Unirii ce stiau- textul proclama votul proportional ca una dintre conditiile sine qua non pentru “infaptuirea desavarsita a unui regim curat democratic pe toate tarimurile vietii publice”. Citez din textul rezolutiunii:

Rezolutiunea Adunarii Nationale de la Alba Iulia din 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918

I. Adunarea Nationala a tuturor Românilor din Transilvania, Banat si Tara Ungureasca, adunati prin reprezentantii lor îndreptatiti la Alba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918, decreteaza unirea acelor români si a tuturor teritoriilor locuite de dânsii cu România.  (…)
II. Adunarea Nationala rezerva teritoriilor sus indicate autonomie provizorie pâna la întrunirea Constituantei aleasa pe baza votului universal.
III. În legatura cu aceasta, ca principii fundamentale la alcatuirea noului Stat Român, Adunarea Nationala proclama urmatoarele:
1. Deplina libertate nationala pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra si judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul sau si fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare si la guvernarea tarii în proportie cu numarul indivizilor ce-l alcatuiesc.
2. Egala îndreptatire si deplina libertate autonoma confesionala pentru toate confesiunile din Stat.
3. Înfaptuirea desavârsita a unui regim curat democratic pe toate tarâmurile vietii publice. Votul obstesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proportional, pentru ambele sexe, în vârsta de 21 de ani la reprezentarea în comune, judete ori parlament.
4. Desavârsita libertate de presa, asociere si întrunire, libera propaganda a tuturor gândurilor omenesti.
5. Reforma agrara radicala. Se va face conscrierea tuturor proprietatilor, în special a proprietatilor mari. (…)
6. Muncitorimei industriale i se asigura aceleasi drepturi si avantagii, care sunt legiferate în cele mai avansate state industriale din Apus.                                                                          

Textul integral al Rezolutiunii il gasiti aici.

Sursa foto:  Samoila Marza via blogul LianaLumi

Rolul ardeleanului la Bucuresti

23/02/2010

Nu vreau sa ma folosesc de clisee, insa din pacate perceptia ardeleanului ca este mai mereu ignorat la Bucuresti este foarte des reconfirmata. Perceptia nu este noua, ea datand inca din primii ani de dupa Marea Unire, cand acordurile care s-au stabilit in 1918, si sperantele ardelenilor s-au ciocnit de o realitatea diferita. Istoria Transilvaniei si a ardelenilor este ignorata sau omisa pana si de catre unii dintre cei mai eminenti intelectuali istorici. Ardeleanul este binevenit la Bucuresti daca aduce voturi, sau bani din impozite, cand se iau decizii se afla insa des in anticamera. O lege care reglementeaza modul de plata a impozitelor stabileste ca firmele mari platesc impozitele direct la fiscul din Bucuresti. Astfel incat ardeleanul daca ar fi curios cate taxe aporta la bugetul national ar putea da cel mult de o statistica care nu arata cifrele reale. In 2004, dupa 14 ani de inactivitate s-a demarat in sfarsit un proiect absolut necesar si urgent: Autostrada Transilvania. Necesar si urgent este nu doar pentru regiunea respectiva, ci pentru dezvoltarea economica a intregii tari. Fara infrastructura moderna care sa ne lege de pietele UE, Romania nu doar transilvania pierde investitii straine, locuri de munca si taxe, iar exportatorul roman are un handicap insurmontabil in competitia internationala. La 6 ani de la demararea proiectului, 6 ani marcati in mare parte de crestere economica, tot ce s-a realizat sunt niste penibili 40 de km, la 200 de km distanta de urmatoarea autostrada. Mai nimic dar cu costuri enorme.

Rolul ardeleanului la Bucuresti este evident si daca ne uitam la frecventa cu care ardelenii ajung in functii politice de varf la Bucuresti. Corneliu Coposu a fost din cate stiu singurul ardelean lider de partid la nivel national, in afara de Emil Boc. Nu vreau sa fortez insa comparatia avand in vedere ca Emil Boc nu este de facto liderul partidului sau. Este insa in mod incontestabil prim ministru, al doilea dupa Victor Ciorbea.  Daca ma uit la invitatii emisiunilor de dezbateri politice remarcam  si acolo o subreprezentare.

Pornind de la o stire pe care am citit-o pe inpolitics.ro am avut o curiozitate. Articolul se refera la absenta cvasitotala a ardelenilor in randul vicepresedintilor alesi la recentul congres PSD. Pornind de aici am cautat sa aflu cum stau lucrurile si in celalte partide.

In mod evident la PSD lucrurile stau cel mai rau. Dintre cei 15 vicepresedinti doar Constatntin Nita reprezinta Ardealul, fiind brasovean. Relevant mi se pare faptul ca intr-o interventie telefonica la TV, Victor Ponta a remarcat imediat acest fapt si a adaugat ca el, Ponta, ca trebui sa reprezinte Ardealul. A spus insa initial ca Ardealul nu are nici un reprezentant intre vicepresedinti. Cand a fost corectat ca ar fi totusi un brasovean, a raspuns: “Brasovul nu se pune ca e la granita.” Fumos deci, nici macar Brasovul nu mai face parte din Transilvania, pentru ca e la granita…

La PD-L reprezentarea ardelenilor este cea mai consistenta, ca. o treime. Din forul de conducere de 37 de persoane fac parte 12 ardeleni, printre care insusi presedintele partidului. Asa ca daca se mai intreaba cineva, mai ales de la PSD, de ce a castigat Basescu alegerile prezidentiale, atunci au raspunsul: neignorand pe deplin Ardealul ca si PSD-ul pedelistii l-au putut castiga, si ASTFEL au castigat si alegerile (nu in diaspora).

Liberalii stau ceva mai bine decat PSD-ul in aceasta statistica, dar si ei mult mai prost fata de PD-L, si fata de ponderea Ardealului: 4 din cei 31 de mebrii reprezinta filialele transilvane. Foarte putin daca luam in calcul (si voi reveni cu detalii) rezultatele foarte bune pe care le-a avut Crin Antonescu in Ardeal. Numai in Bucuresti (fiind un caz special, fara alegatori din mediul rural) Antonescu a obtinut rezultate mai bune decat cele din Ardeal.

In privinta mult discutatei liste de membrii care va fi votata in grup alaturi de presedintele Antonescu ar fi bine pentru liberali sa fie mult mai bine reprezentati ardelenii. Iar daca nu in acea lista atunci in guvernul din umbra, sau in alte foruri de conducere.  Consider ca liberalii au – daca nu fac greseli –  un potential enorm de crestere in Ardeal. Si pe de alta parte exista pericolul unui cerc vicios – slaba reprezentare in forurile de conducere centrale – slabe rezultate la alegeri – norma de reprezentare si mai scazuta la urmatorul congres – si mai slaba perceptie publica – si mai slabe rezultate la alegeri.

(Ne)Condamnarea comunismului – vorbe multe deageaba

21/02/2010

Comunismul si-a facut ultimele victime in decembrie 1989. La Cluj, in 21 decembrie 1989 au murit 29 de revolutiionari – printre ei si pictorul Lucian Matis – multi altii au fost raniti.

Criminalii, cei care au tras si cei care au dat ordin, sunt toti cunoscuti cu nume si prenume. Nici unul dintre ei nu a fost pedepsit, niciunul nu este inchis pentru omor. Au fost inaltati in grad, si traiesc si pensii grase in locuinte puse la dispozitie de armata.

In acelasi timp sotia eroului Lucian Maris este executata silit si scoasa in strada pentru ca nu isi poate plati intretinerea.

In acelasi timp unii ii dau inainte cu “condamnarea comunismului” prin carti si analize multidisciplinare, prin vorbe goale.

Oare ce ar spune Lucian Matis daca ar stii de toate astea?

UPDATE – Va recomand editorialul lui Rares Bogdan din Ziua de Cluj, “Clujul fara suflet”

Motiunea constructiva de cenzura si desemnarea primului ministru

19/02/2010

O scurta introducere inainte de a explica ce este motiunea constructiva de cenzura. In octombrie 2009 a trecut prima motiune de cenzura din istorie, guvernul Boc a fost demis. A urmat o perioada de incertitudine si interimat, datorata refuzului presedintelui de a desemna ca prim-ministru persoana care avea sprijinul majoritatii parlamentare de atunci, cum a rezultat clar din consultarile cu partidele. (Acest refuz a incalcat Constitutia si principiile democratice, a se vedea doar cazul Frantei in care un presedinte cu puteri constitutionale mult sporite niciodata nu a desemnat pe altcineva decat persoana propusa de majoritatea parlamentara, chiar daca aceasta avea o culoare politica opusa. Stiu ca ulterior majoritatile s-au schimbat. Udemeristii, minoritatile si alti cativa migranti politici, care au votat motiunea de cenzura si demiterea guvernului, si care au votat pentru un premier Iohannis, s-au razgandit. Dupa ce au demis guvernul l-au votat la loc. Asta nu schimba cu nimic insa datele problemei.)

Ce a urmat a fost o perioada de interimat si de incertitudine, prima propunere a presedintelui a fost respinsa in parlament, a doua a fost una de fatada. In tot acest timp a guvernat interimar un guvern demis si fara majoritate parlamentara. Ministrii chiar si-au dublat atributiile fata de guvernul precedent de coalitie PD-L-PSD, preluand si cate un minster ex-PSD. Si conducand deci doua ministere in loc de unul, si asta cu toate ca erau demisi! In acest timp au luat decizii si hotarari la nivel ministerial si guvernamental, si au organizat alegeri.

O asemenea situatie nedorita, de interimat, inceritudine, conflict constitutional si de conflict intre institutiile statului, se poate preveni foarte usor, nu trebuie inventata roata, prin motiunea constructiva de cenzura dupa exemplul Constitutiei germane. Ce este ea? Motiunea constructiva de cenzura are un principiu foarte simplu: cine darama ceva (demiterea guvernului prin motiune), trebuie sa construiasca, sa puna imediat ceva nou in loc (un alt guvern). Cum? Prin nominalizarea obligatorie in cadrul motiunii de cenzura impotriva guvernului X, a unui inlocuitor, a unui potential nou prim minisru Y. Motiunea de cenzura devine deci o alegere directa intre X si Y. Daca motiunea nu intruneste majoritatea, X ramane prim ministru. Daca motiunea trece Y devine in mod automat prim ministru si formeaza noul guvern.

Iata si textul din Constitutia germana din 1949, Articolul 67:

Bundestag-ul poate retrage Cancelarului Federal increderea doar alegand cu majoritatea membrilor sai un inlocuitor, si solicitand Presedintelui Federal sa demita Cancelarul Federal. Presedintele Federal trebuie sa puna in practica solicitarea si sa numeasca Cancelarul nou ales. (Sursa: aici)

Acelasi mecanism inteligent se gaseste si in Constitutiile Spaniei, Ungariei si Israelului. O motiune de cenzura care sa nu contina numele candidatului alternativ la functia de prim ministru nu poate intra pe ordinea de zi.

Parintii Constitutiei germane sau spaniole au avut si un motiv foarte bun pentru a introduce in contitutiile lor motiunea constructiva: experienta interbelica. In Germania democratia interbelica efemera, Weimarer Republik, a fost subrezita, si in final rapusa de numirea unor sefi de guvern fara majoritate parlamentara, de interimate si instabilitate cauzate de guverne fara majoritate.

Daca se va infiinta o comisie parlamentara pentru reforma constitutionala propun introducerea motiunii constructive, si unei masuri asemanatoare in ce priveste alegerea guvernului imediat dupa alegerile parlamentare, pe langa alte masuri de care am vorbit si voi mai vorbi.

Proiectul de reforma constitutionala al lui T. Chiuariu

18/02/2010

Tudor Chiuariu a publicat un proiect de reforma constitutionala. Proiectul detaliat il puteti gasi aici (link). L-am citit integral, si mi se pare un punct de pornire interesant pentru o dezbatere absolut necesara. Cu majoritatea propunerilor sunt de acord, cu altele mai putin. Sa iau in parte punctele propuse de Tudor Chiuariu.

1. Republica parlamentara si desfiintarea functiei de presedinte. Desfiintarea functiei de presedinte este un obiectiv poate nerealist, insa directia este corecta: republica parlamentara.  Sunt ferm convins ca Romania are nevoie de un sistem parlamentar, si asta nu pentru ca asa mi s-a nazarit, ci din zeci de motive intemeiate, pe care mi-e si greu sa le rezum. Tudor Chiuariu mentioneaza cateva, iar lista ar fi mult mai lunga, s voi mai scrie pe tema asta. Nu cred ca functia presedintelui trebuie desfiintata. Nu cred nici macar ca presedintele ar trebui ales de parlament, sa cum vor sa insinueze adversari ai sistemului parlamentar, incercand sa lege in mod gresit si rau intentionat conceptul de republica parlamentara de alegerea indirecta a presedintelui, pentru a concluziona apoi ca romanul isi doreste un presedinte ales direct si de aceea nu va accepta republica parlamentara. Presedintele poate fi ales direct si in republica parlamentara, asa cum se intampla in Austria, Finlanda si multe alte tari. Important este ca presedintele sa fie lipsit de prerogative, sa detina o functie pur reprezentativa, ca si majoritatea covarsitoare a sefilor de stat europeni.

2. Limitarea la trei a numarului serviciilor secrete: de acord, insa mai important decat numarul serviciilor secrete este controlul lor parlamentar, care se poate implementa.

3. Limitarea numarului de ministere la 15: este okay, insa la fel ca si in cazul numarului serviciilor secrete mai important decat numarul este bugetul. Deageaba dispare un minister, daca reapare ca directie in alt minister cu un buget mai mare, si daca se infiinteaza si alte directii.

4. Parlament bicameral cu maximal de 200 de membri alesi uninominali. Cu acest punct sunt cel mai putin de acord, pentru a nu spune de loc. Despre reducerea numarului de parlamentari am mai scris pe larg, aici si aici, de cu nu consider ca acolo ar trebui facute economii. Si acum cu acest numar de parlamentari bugetul Parlamentului nu este deloc mare, iar parlamentarii prea prost platiti. Dar lasand aspectul financiar la o parte, un numar de parlamentari de sub 200, chiar 143, cum propune Dl Chiuariu mi se pare periculos de mic. Sa ne gandim ca la un parlament de 143 de membrii tradarea sau absenta la vot a 2-3 parlamentari ar schimba majoritatile in parlament. Iar asupra votului uninominal voi reveni mai pe larg, nu imi este clar care sistem este propus .

5. Institutionalizarea opozitiei parlamentare: Raportul dintre opozitie din putere poate fi clarificat prin Constitutie, iar o dezbatere saptamanala intre prim-ministru si ministrii si liderii opozitiei in parlament dupa modelul britanic Prime Minister’s Questions ar fi o inovatie utila.

6. Obligativitatea dezbaterii publice, controlul executivului, si controlul ordonantelor: Excelenta propunerea instituirii prin Constitutie o perioada minima de 30 de zile de la introducerea unei initiative legislative pana la punerea ei pe ordinea de zi. Bune dar inca prea slabe mi separ propunerile in legatura cu ordonantele de urgenta, care ar trebui eliminate din procesul legislativ normal si limitate la situatii de calamitate naturala.

7. si 8. Justitia si Curtea Constitutionala: justitia nu este de domeniul meu de aceea nu vreau sa ma pronunt, dar la prima vedere intentia propunerilor (independenta si depolitizarea justitiei) este buna. 10. Reforma morala si principiul lustratiei: tarziu dar necesar.

9. Reforma administratiei, crearea a 12 regiuni si depolitizarea functiilor publice din subordinea ministerelor in teritoriu. Depolitizarea deconcentratelor este absolut necesara, la fel si reorganizarea teritoriala. Aceasta din urma trebuie abordata cu maxima grija, si in urma unei cat mai lungi dezbatere, pentru ca trebuie facuta odata si bine, nu se poate corecta usor daca e facuta prost.

Cum poate fi stopata migratia politica

17/02/2010

Mihai Voicu descrie inca odata foarte bine problema pseudo-independentilor, a tradarilor si mercenarilor politici, care pentru o punga de arginti isi tradeaza electoratul si partidul, si schimba configuratia intre putere si opozitie anuland raportul de forte stabilit in mod democratic de catre votanti. Cum poate fi stopata migratia politica?

1. Modificarea Constitutiei.

Constitutia prevede ca orice mandat imperativ este nul. Asta inseamna ca parlamentarul nu poate fi obligat in ultima instanta de catre nimeni sa voteze altfel decat doreste el.  Parerea mea este ca interzicerea mandatului imperativ este o caracteristica a tuturor constitutiilor democratice, reprezinta un fel de parasuta de rezerva in fata pericolului autoritarismului. Nu stiu daca modificarea acestui articol constitutional ar rezolva problema migratiei, si daca costul nu ar fi prea mare.

In fond nici mandatul imperativ nu ar putea preveni situatia in care un parlamentar tradator voteaza cuminte cu partidul toate legile “minore” dar in ziua votului de investitura sau a motiunii de cenzura simuleaza o boala, isi pune piciorul in ghips sau se prevaleaza de votul secret.

Migratia politica a avut si are loc si in case mai mari, Senatul S.U.A sau Parlamentul britanic (Churchill a schimbat de doua ori partidul, insa prima data a facut-o cand partidul sau initial se afla la putere trecand in opozitia liberala, ceea ce nu am mai prea intalnit in parlamentul bucurestean). Desigur la o alta scara mult mai mica.

2. Legea electorala

Legea electorala ar putea fi modificata in asa fel incat un parlamentar care paraseste un grup parlamentar sau este exclus din el, sau din partid, sa-si piarda mandatul, si sa se realeaga, daca mai poate, imediat intr-o noua competitie electorala partiala.  Aceasta solutie mi se pare mai buna, pentru ca mercenarul s-ar gandi de doua sau de mai multe ori daca poate risca sa-si tradeze electoratul sau partidul.

Totusi si aceasta masura singura mi se pare insuficienta. Ea nu ar putea preveni migratia, ci doar ar sanctiona-o teoretic ex-post, dupa fapta implinita. Astfel am asista la un val de alegeri partiale imediat dupa votul de investitura al guvernului sau dupa o motiune de cenzura, care ar putea reface raportul de forte stabilit de alegatori. Cu pretul unei instabilitati politice si a unor guvernari scurte de 2-3 luni. Totul este insa deageaba cat raspunderea democratica a majortitatii parlamentului in desemnarea primului-ministru nu este recunoscuta. In cel mai rau caz se ajunge la alegeri generale anticipate si/sau la un nou val de tradatori si de alte alegeri partiale. Si nu sunt nici sigur ca aceste alegeri partiale ar trebui pastrate intr-o noua lege electorala.

3. Rolul partidelor si alte masuri

– Cred ca este responsabilitatea partidelor si la indemana lor de stopa migratia politica. Si anume printr-o mai mare grija in ce priveste selectia candidatilor. Nu se va schimba nimic atata vreme cat ajung sa fie candidati, si apoi parlamentari, oameni care isi cumpara un loc, oameni cu caracter slab, santajabili, etc. Solutia este ca partidele sapromoveze oameni care au dovedit, prin activitatea lor, prin convingerile lor, ca raman atasati partidului si nu l-ar trada.

– Cei care au tradat partidul trebuie dur sanctionati de catre partidele din care au plecat. Asemenea sanctiuni ar putea fi de exemplu interdictia definitiva de redeveni membru, sau interdictia definitiva (pe timpul vietii) de a mai candida pentru o functie.

– La nivelul regulamentului intern parlamentar, as propune eliminarea votului secret. Se stie ca in practica votul secret nu e prea secret la voturile foarte importante. Tocmai de aceea ar trebui renuntat la el definitiv, pentru ca votantii, dar si liderii grupurilor parlamentare sa stie cum a votat fiecare parlamentar, si cine a absentat. Iar listele nominale cu modul in care a votat fiecare parlamentar sa fie desigur facute publice pe site-ul parlamentului. Tot prin regulamentul intern al Parlamentului se poate reduce considerabil, injumatati, renumeratia celor care-si parasesc grupul.

– Nu in ultimul rand este nevoie de o dezbatere corecta si lipsita de populisme absolut contraproductive in ce priveste salariul parlamentarilor. Parlamentarii roman sunt probabil cei mai prost platiti la nivel european. Si asta se vede. Cred ca o vedeta a lui Real Madrid, daca ar avea chef, un oligarh multimilionar rus sau arab, sau o mare companie ar putea oricand plati salariul sau cumpara voturile a jumatate dintre alesii legislativului. Prost platiti ei devin si mai santajabili si cumparabili. Cum spuneam si cu alta ocazie, cine vrea sa faca economie la parlament, face economie la democratie si la calitatea legilor, cu pagube de sute si mii de ori mai mari decat bugetul Parlamentului.