Archive for January, 2010

Opriti ordonantele!

29/01/2010

Am incercat sa explic (aici, aici si aici) de ce in opinia mea Parlamentul Romaniei nu are deficite de eficienta, nici din punct de vedere a costurilor, nici din punct de vedere al rapiditatii procesului de legiferare (franat chipurile de structura bicamerala, dupa cum sustin unii). Timpul care trece – de la introducerea unui proiect de lege pana la adoptarea sau respingerea sa – nu mi se pare un criteriu deloc important pentru procesul de legiferare. Esential este ca o lege sa fie bine facuta, bine chibzuita din start, sa fie analizate inca inaintea adoptarii ei toate implicatiile, mai ales cele nedorite, sa se faca luand in calcul experienta interna si externa. La ce folos o lege adoptata in scurt timp, daca ea se dovedeste proasta si pe urma necesita reparatii si carpeli dese?

In realitate insa in Romania deja se practica cu prisosinta cea mai rapida forma de legiferare: cea prin ordonante de urgenta. Aceasta metoda de legiferare este in ochii mei in acelasi timp: nedemocratica, unica cel putin in Uniunea Europeana, ineficienta, periculoasa si proasta. Ea elimina una dintre fundamentele de baza a democratiei si a bunei functionari a statului: separarea puterilor in stat.

Legiferarea directa, intreprinsa de executiv prin decrete sau ordonante de urgenta este caracteristica generala a tuturor dictaturilor si statelor nedemocratice. Cand state democratice au recurs la acest instrument a fost doar in perioade cu adevarat exceptionale precum razboaiele mondiale. In Franta exista instrumentul decretului prezidential sau al primului ministru. Prin decrete se fac de exemplu numirile de ambasadori, prefecti, alti demnitari, nu insa modificari legislative. Si In SUA presedintele are la dispozitie instrumentul numit “Executive Order”. Scopul acestor ordine emise de Casa Alba este convocarea unor comisii de experti cu caracter consultativ, introducerea de noi ministere sau departamente administrative, sau interdictia adresata demnitarilor si angajatilor administratiei de a scrie SMS-uri in timp ce conduc masini de serviciu. Nici o legatura deci cu ordonantele noastre.

Cine consulta scurt Constitutia poate constata, chiar ca nejurist, cat de mult s-a indepartat practica legiferarii de textul si intentntia corecta a Constitutiei.

ARTICOLUL 61
(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.

ARTICOLUL 115
(1) Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.

(4) Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.

(6) Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.

– In practica vedem ca Parlamentul nu doar ca nu este unica autoritate leguitoare, nu mai este de facto nici macar cea principala.

– Vedem ca ordonantele nu se adopta numai in situatii extraordinare de urgenta.

– Vedem ca ordonantele incalca foarte des Constitutia si sunt declarate neconstitutionale dupa ce produc efecte, iar alte dati incalca in fapt Constitutia dar nu sunt declarate neconstitutionale. Ma refer aici intre altele la ordonanta care a modificat legea electorala impiedicand independenti si candidati a altor partide sa candideze la alegeri partiale, si care incalca in mod clar dreptul constitutional de a fi ales.

– In alte cazuri ordonantele sunt prost facute si necesita carpeli rapide.

– Si daca asta nu ar ajunge, lucrul care mi se pare cel mai grav: aflu ca, in ultima luna inaintea alegerilor parlamentare, este posibil in mod teoretic de a modifica prin OUG chiar legile organice!! Practic atunci ar fi posibila o lovitura de stat efectuata prin ordonante de urgenta! (Legile organice sunt enumerate la Articolul 73.)

O modificare a Constitutiei si a legilor care reglementeaza ordonantele mi se pare foarte necesara. Una dintre prioritatile absolute ar fi cred, eliminarea cvasitotala a ordonantelor de urgenta din procelul legislativ, limitarea lor la situatii de urgenta reala strict definite (calamitati naturale, cutremure, inundatii, eruptia unui vulcan).

Advertisements

Valul violet

28/01/2010

Am primit o invitatie violeta de a spune de ce sutin o actiune civica.

Sunt mai multe motive si ma rezum la cele care mi se par mai importante. In primul rand cred ca este nevoie de a sustine o noua societate civila. Fara o societate civila orice comunitate, orice stat intra in moarte clinica din toate punctele de vedere. Vechea societate civila a deceptionat in mare parte din punctul meu de vedere. O parte  a ceea ce era considerata pe nedrept “societate civila” si-a vandut principiile clamate in mod mincinos, si-a dat arama pe fata, si a degenerat vizibil pentru oricine in ceea ce era, o armata de mercenari propagandisti. O alta parte a societatii civile a intrat in adormire. O alta parte, mai mica, isi indeplineste menirea in continuare, dar are nevoie de mai multa sustinere, de forte proaspete.  Mi-asi dori ca miscarea violeta sa revigoreze societatea civila, si cred ca o va face pentru ca spune NU minciunii, manipularii, ipocriziei, dublelor standarde, incompetentei, promovarii incompetentei, coruptiei, nepotismului. Si implicit spune DA principiilor corecte, valorilor, masurilor inteligente absolut necesare si atat de atacate in ultima vreme.

In joc sunt si majoritatea principiilor democratice fundamentale: separarea puterilor in stat, principiul majoritatii, reprezentarea corecta. Deasemenea dezvoltarea si bunastarea economica. Destule motive pentru a spune NU incompetentei, ipocriziei  si relei intentii.  Si de a demonstra in numar cat mai mare ca se poate si altfel, ca e loc de mai bine, ca cei de sus trebuie sa tina cont de asta.

Votul prin corespondenta/electronic/anticipat (II)

26/01/2010

(continuarea postarii precedente)

3. Votul prin corespondenta

Votul prin corespondenta este practicat in mult mai multe tari decat votul anticipat sau electronic. Printre ele se numara si Germania, Austria, Elvetia, Marea Britanie, SUA. Cu experiente pozitive si negative.

3.1 Una dintre preconditiile absolut necesare (dar nu suficiente) ca votul prin corespondenta sa poata fi pus pe picioare este o evidenta corecta si la zi (adica actualizata corect zilnic) a domiciliului populatiei, si separat al alegatorilor. Daca ar fi de urmat modelul german, toti alegatorii ar trebui sa primeasca o instiintare prin posta cu cel putin trei saptamani inaintea alegerilor. Care in acelasi timp contine si un formular prin care alegatorul poate cere trimiterea buletinului de vot prin posta, pentru a efectua votul prin corespondenta. Radierea de pe listele de alegator acelor care au cerut votul prin corespondenta trebuie asigurata.

Alternativ cererea pentru votul prin corespondenta ar putea fi facuta personal la primarie, consulat, ambasada. Si atunci conditiile mentionate mai sus raman valabile.

3.2 Din punct de vedere teoretic votul prin corespondenta deschide si el noi posibilitati de fraudare. Motivele, intre altele:

– Posibilitatea ca alegatorul prin corespondenta sa vanda buletinul de vot in alb altcuiva, sau sa-l completeze in prezenta cumparatorului de voturi.

– Posibilitatea furtului buletinelor de vot prin corespondenta inainte de a fi completate.

– Posibilitatea ca bultetine de vot completate sa fie interceptate, modificate, distruse sau sa nu ajunga la sectia de vot inainte de incheierea urnelor.

3.3 In practica, doar in Marea Britanie au avut loc repetate fraude electorale cu votul prin corespondenta, atat la alegeri la nivel national cat si local. Cateva exemple: aici, aici, aici si aici. Daca chiar si in Marea Britanie au fost posibile asemenea infractiuni repetate, atunci in Romania …. ar fi nevoie de o extrema precautie.

4. Evidenta domiciliului si alte premize institutionale

Dupa cum spuneam evidenta corecta a populatiei, si separat evidenta corecta si la zi a domiciliului alegatorilor este prima conditie pentru solutionarea problemei. Atata vreme cat un mare numar de alegatori (studenti, militari, flotanti) locuiesc predominant in alt oras decat domiciliul inscris in buletin, iar listele de alegatori contin si persoane decedate, orice alta masura este de prisos. In primul rand procesul de schimbare a domiciliului in buletin ar trebui simplificat (in Germania dureaza 3 minute) si chiar facut obligatoriu. Un student din Fagaras, care studiaza si practic locuieste in Bucuresti, Iasi, Timisoara sau Cluj, sa-si poata modifica rapid si chiar obligatoriu domiciliul din buletin. Aceasta masura este necesara si din alte puncte de vedere (ca autoritatile locale sa stie numarul adevarat al populatiei comunitatilor lor, cifra de care depinde intre altele si calcularea proiectelor de infrastructura). Listele de alegatori urmand sa se bazeze pe datele adevarate din evidenta populatiei, cu conditia suplimentara ca acestea sa fie actualizate pana in preziua alegerilor cu radierea celor care au cerut vot prin corespondenta sau doresc sa voteze in alta sectie de vot

Din punct de vedere insitutional si al legilor si a sanctionarii fraudei la fel este nevoie de o reforma. Daca autoritatea electorala permanenta si legile in vigoare au permis fraudarea repetata a alegerilor, atunci aceleasi institutii si legi nu vor putea preveni nici fraudarea votului prin corespondenta. Sanctiunile si pedepsele pentru frauda trebuie sa fie considerabil mai frecvente si mai aspre.

5. O propunere

Pana nu demult eram de parere ca implementarea votului prin corespondenta dupa medelul german sau elvetian ar putea fi solutia. Avand in vedere toate cele spuse, si mai ales predispozitia foarte exprimata pentru cumpararea si vanzarea de voturi am ajuns insa la alta parere:

Masurile descrise la punctul 4 ar trebui mai intai implementate, dupa care cei care stiu ca se vor afla in alt loc in ziua alegerilor sa poata depune o cerere (la primarie, ambasada) indicand locul in care vor vota, iar adaugarea lor in lista de alegatori de acolo si radierea lor din lista preliminara la domiciliu fiind asigurata.

Votul prin corespondenta/electronic/anticipat (I)

26/01/2010
Se discuta din nou mai des in ultima vreme (un exemplu aici) despre introducerea votului prin corespondenta (sau a unor alte forme, vot electronic, vot anticipat) ca masura care sa permita atat participarea la vot a celor care in ziua votului nu se afla in localitatea inscrisa in buletin. Si sa permita eliminarea definitiva a sectiilor speciale de votare generatoare de frauda si vot multiplu.
Tema mi se pare importanta, pentru ca pe de o parte sectiile speciale nu sunt o solutie, pe de alta parte, in contextul alegerilor parlamentare (dar partial si a celor locale), trebuie facuta posibila participarea la vot. Situatia actuala (experimentata la parlamentarele din 2008) are dezavantajul de a face imposibil multor oameni sa voteze: studentii, militarii, alte categorii cu domiciliul in alta localitate decat cea trecuta in buletin, cetatenii care se afla in afara tarii dar fara domiciliul stabil in strainatate. Ceea ce reprezinta o incalcare a dreptului constitutional si fundamental democratic de a vota.
Cateva observatii preliminare:
– este interesant faptul ca reprezentantul unui anume partid propune introducerea votului prin corespondenta doar pentru cetatenii din afara tarii
– tot interesant este faptul ca altii propun introducerea a doua sau chiar toate cele trei metode de vot (corespondenta/electronic/anticipat), cu toate ca sunt complementare. Fiecare dintre ele singura, teoretic, este solutia aceleiasi probleme, deci este aberanta introducerea tuturor in acelasi timp.
– atunci cand un politician spune: “Personal, aş opta pentru varianta votului electronic, mult mai eficient şi mai sigur decât prin poştă. Nu sunt specialist în domeniu, dar există semnătura electronică, îţi introduci datele personale”, atunci cred ca e nevoie de multa precautie.
-Inainte de a privi in parte cele trei metode o scurta prefatare a concluziei: sunt de parere ca nici cea mai buna dintre ele nu poate fi implementata cu succes (eliminarea fraudelor), daca alte cel putin doua conditii necesare nu sunt indeplinite. Conditii despre care se vorbeste mai putin catre deloc: o evidenta corecta a domiciliului populatiei si a alegatorilor, si conditii institutionale la nivelul autoritatilor electorale.
1. Votul anticipat
Votul anticipat (personal, deci nu prin corespondenta), este o solutie in putine tari printre care Suedia si SUA. In SUA nu in toate statele federale, ci doar intr-o mare parte dintre ele, reglementarea facandu-se la nivel statal.
Ce inseamna votul anticipat? Inseamna ca sectiile de vot si urnele ar trebui deschise cu cel putin o saptamana inainte de ziua finala a alegerilor. Pe langa problema logistica (prezenta personalului in sectiile de votare), creaza o noua oportunitate de fraudare, prin prezenta urnelor care ar trebui pazite zi si noapte pentru a nu putea fi introduse buletine de votare in mod fraudulos in ele. Chiar fiind sigilate peste noapte, desigilarea prin infractiune si introducerea doar a putine buletine de vot frauduloase ar pune sub semnul intrebarii corectitudinea votului.
Ce rezolva votul anticipat? In opinia mea votul anticipat nu rezolva problema de fond. Cine este plecat in strainatate fara a avea domiciliul stabil in strainatate trecut in pasaport, aceluia nu-i va folosi cu nimic posibilitatea de a vota cu o saptamana inainte tot acasa. La fel studentilor sau flotantilor aflati la mare distanta, de localitatea trecuta in buletin.
Concluzia mea: votul anticipat creeaza mai multe probleme decat rezolva.
2. Votul electronic de la distanta
Se refera la votul prin e-mail (nu la exercitarea votului si numararea sa cu ajutorul calculatoarelor, care este o complet alta tema). Pana acum votul electronic de la distanta a fost practicat doar in Estonia. Mai multe detalii: aici.
2.1 Dupa cum arata si articolul din link, pentru a exercita votul electronic sunt necesare preconditii tehnice speciale (carduri cu chip, hardware care sa le recunoasca) care nu sunt la indemana oricui, sunt costisitoare in achizitionare si distrbuirea lor (necesara la nivel mondial!!).
2.2 Votul electronic in opinia mea este neconstitutional pentru ca incalaca caracterul secret al votului. Votul electronic lasa urme vazute sau nevazute. Oricat de anonimizate ar fi codurile sau chipurile inmanate alegatorului prin e-mail, in definitv autoritatea care le emite poate afla cine cum a votat. Mai mult, cine trimite prin e-mail un vot poate fi identificat prin alte metode.
2.3 Votul electronic creeaza noi posibilitati de frauda. Doar faptul ca in Estonia nu s-au inregistrat fraude nu inseamna ca asemenea neregularitati nu ar fi posibile, si mai mult extrem de greu de dovedit.
Concluzia mea: votul electronic din Estonia este o exceptie absoluta la nivel mondial, si inca odata sunt de parere ca in Romania nu ar trebui introdusa cate o masura, anume exceptia cea mai notabila din practica unei tari, ci ar trebui introduse metodele verificate, experimentate si practicate de majoritatea tarilor.
(continuarea: mai sus)

Primul parlament bicameral

22/01/2010

In legatura cu a doua parte a referendumului, cel care vizeaza elminarea bicameralismului, s-a vorbit din nou de eficienta. De data asta nu o eficienta financiara, ci o eficienta a procesului legislativ. Pe scurt argumentul suna asa: bicameralismul ar incetini procesul legislativ. Procedura aprobarii legilor, trimiterea lor de la o camera la alta, si la comisiile respective ar fi o metoda greoaie, ineficienta si lenta, o pierdere de timp.

Acest argument mi se pare superficial si gresit din atatea motive incat imi este foarte greu sa sintetizez. Voi incerca totusi:

1. Parlamentul nu este o fabrica, o uzina (de pantofi, televizoare, masini, ce doriti), unde conteaza ca produsul sa fie fabricat cat mai rapid.  Cel mai important crtiteriu pentru legi este sa fie bune, inteligente, valabile pentru cat mai mult timp posibil. Expertiza pentru legi bune, inteligente costa timp. Grabirea procesului legislativ duce aproape automat la legi proaste care trebuie mosificate frecvent, si impiedica imbunatatirea si modificarea altor legi care necesita o reforma.

2. Romania dispune deja de cea mai rapida metoda de legiferare (nedemocratica) in comparatie cu toate tarile democratice: ordonanta de urgenta. Daca este vorba de eficienta, <Romania are deja cea mai eficienta constitutie. Intrebarea e doar daca e utila sau nu? Ordonantele de urgenta insa nu sunt deloc o binecuvantare ci un blestem (voi reveni). Sunt cea mai buna dovada, ca legiferarea nu poate fi facuta pe genunchi, in regim de urgenta, fara expertiza Ca legiferarea rapida creaza mult mai multe probleme decat rezolva, si ca este o piedica majora in buna functionare a legilor.

3. Pana acum cativa ani, din lipsa de informatii,  eram si eu de parere ca state precum Marea Britanie sau Germania ar putea functiona mai bine intr-un sistem unicameral.  Nu mai sunt de aceasi parere avand in vedere unele evenimente mai recente.

Cand s-a introdus insa primul parlament bicameral, si din ce motive? Nu au fost acum 200 de ani englezii, francezii sau americanii. Au fost, cine oare, inventatorii democratiei, atenienii acum 2400 de ani. Dar si ei nu au facut-o de la inceput ci invatand din experiente negative. In primele decenii ale democratiei ateniene legile erau stabilite de catre adunarea generala a cetatenilor. Experienta a dovedit insa ca multe legi sau decizii s-au dovedit a fi proaste. Din diferite motive, urgenta evenimentelor, puterea de convingere a unor demagog, atenienii au luat multe decizii gresite sau pripite.astfel au pierdut intre altele razboiul cu Sparta, si au suferit doua perioade scurte de suprimare a democratiei si de tiranie. invatand din aceasta expereienta in anul 403 i.e n. atenienii au introdus o a doua “camera”  in procesul de legiferare, o  “a doua” instanta de 1000 de nomotheatai, legislatori, care aveau ca sarcina sa cenzureze propunerile legislative ale adunarii cetatenilor; si au introdus reguli mult mai exigente privind schimbarea legilor.

(In fotografie: legea anti-tiranie ateniana din anul 337  i.e.n.. In partea superioara in dreapta intruchiparea Democratiei, care incoroneaza Demos-ul, cetateanul. In partea inferioara textul legii, care interzicea colaborarea cu cei care incercau inlaturarea democratiei, si care prevedea nepedepsirea ucigasilor de tirani. Sursa foto, si alte detalii: http://www.agathe.gr/democracy/)

Despre reducerea numarului de parlamentari (II)

20/01/2010

Alt argument prin care a fost sustinuta reducerea numarului de parlamentari a fost realizarea de economii la buget, prin eliminarea unor parlamentari care chipurile nu ar face decat sa profite de privilegii nesimtite.

Nu stiu in detaliu care ar fi privilegiile nesimtite ale parlamentarilor, stiu insa ca sunt printre cei mai prost platiti (si prin urmare cei mai -a priori- coruptibili, santajabili, cumparabili) din Europa sau din lumea democrata.

O comparatie interna pentru inceput: bugetul Parlamentului pe acest an (Camera deputatilor plus Senat) este de 350 de milioane de lei (undeva cu mult sub 100 de milioane de €),  in scadere cu peste 10%. In acelasi an bugetul cumulat al serviciilor secrete este 2 miliarde de lei, de peste 5 ori mai mare. Dintre care doar bugetul telecomunicatiilor speciale (466 milioane lei) , in crestere cu 40%, depaseste cu mult bugetul intregului Parlament.  Parlamentul, asa cum e el acum, costa undeva la 0,35% din intregul buget de stat, si undeva la 4€ anual pe cap de locuitor.  E mult? E putin? Eu zic ca 1. e putin si 2. in nici un caz economiile nu ar trebui facute acolo unde se decid legile, bugetele, codurile si constitutia. Daca sunt prost facute costurile sunt enorme, pentru economie, pentru buna functionare a institutiilor intre multe altele.

Nu vreau sa fiu acuzat de sofisme de aceea aduc doar o comparatie externa. Insa nu sunt de parere ca nu ar fi valabila, desigur, sunt diferente la nivelul bugetului si al PIB-urilor. Dar daca unele comparatii cu aceste tari sunt folosite de altii, ar trebui ca si alte comparatii sa poata fi macar mentionate. Bugetul Congresului SUA (535 de parlamentari) este de 3,1 miliarde de € ( 4,7 mlrd $).  Dintre care doar o mica parte sunt salariile congressmanilor. Ei insa dispun de posibilitatea de a angaja multi asistenti, consilieri pentru a-si putea indeplini mai bine mandatul primit de la alegatori.

Ar fi interesant de dezbatut daca parlamentarii din Romania sunt chiar atat de privilegiati. Imi asum riscul de a avea o parere solitara, sustinand ca sunt mult prea prost platiti. De aici rezulta multe: faptul ca (unii nu toti) sunt de cumparat la bucata sau in grup, ca (unii) sunt santajabili sau coruptibili, ca (unii) ravnesc dupa posturi mai bine platite; ca alti oameni de calitate din mediul economic, mult mai bine platiti, nu au nici un interes sa-si intre in parlament si sa aporte experienta lor manageriala. Cata vreme lucrurile vor fi asa, calitatea legilor, buna guvernare nu cred ca se va ameliora.

In final alte cateva argumente impotriva reducerii numarului parlamentarilor:

-un argument foarte putin discutat este acela ca parlamentarii trebuie sa se specializeze. Nici cel mai bun si capabil parlamentar nu poate fi expert in toate domeniile, nici atat inccat sa-si poata forma o opinie fundamentata, si cu atat mai putin incat sa poata formula legi bune in toate domeniile. Este nevoie de specialisti, care fiecare in domeniul sau (economie, justitie, politica externa, agricultura, etc.), in comisii, sa participe la eleaborarea unor legi utile pe termen lung. Reducerea numarului de parlamentari ar insemna cresterea numarului de comisii din care ar trebui sa faca parte un parlamentar, si reducerea specializarii.

-reducerea numarului de parlamentari ar mari circumscriptiile electorale, si ar mari importanta criteriului financiar in detrimentul criteriului competentei in selectia candidatilor (ceteris paribus).

-un argument semnalat foarte corect de catre Deceneu este ca reducerea numarului de parlamentari ar usura si mai mult schimbarea majoritatilor prin cumpararea de tradatori.

Intermezzo cu Winston Churchill

19/01/2010

Am citit la Lilick o postare foarte interesanta despre o perioada mai putin cunoscuta din biografia lui Winston Churchill. Cred ca era mai putin stiut faptul ca Churchill s-a afirmat in politica britanica mai intai in Partidul Liberal. Ca a trecut de doua ori in decursul carierei sale politice de la un partid la altul, mai intai de la conservatori la liberali, facand pe urma cale intoarsa. Ca a plecat de la conservatori cand acestia se aflau la putere, si cu toate ca provenea dintr-o familie de aristocrati conservatori, pentru a deveni liberal cand acestia se aflau in opozitie. Ca in partidul liberal a fost unul dintre liderii aripii stangi a partidului (impreuna cu Lloyd George), care a reusit sa impuna in pofida unor obstacole uriase o politica de reforma constitutionala, fiscala si sociala fara precedent in Marea Britanie. Nu in ultimul rand si-a adus aportul ca Ministru al Marinei si al Munitiilor in timpul Primului Razboi Mondial tot impreuna cu Lloyd George contributia la victoria Antantei si astfel, indirect, la intregirea Romaniei in 1918.

Studierea biografiilor unor mari oameni de stat, dar si a sistemului politic britanic mi se pare foarte interesanta, se pot trage nenumarate invataminte si concluzii:

-In ce priveste sistemul parlamentar britanic: Cum spuneam si mai devreme sunt de parere ca daca ar trebui preluat, ar trebui preluat in intregime, nu doar unele aspecte sau exceptii ale sale. Desigur ar trebui – de preluat nu se poate prelua – formata mai intai cultura politica si traditia democratica a britanicilor. In ce priveste insa votul uninominal, citind acum informatii despre Winston Churchill aflu ca el nu era atat de uninominal. Si anume la origine, dar si in vremea in care s-a inceput cariera politica Churchill, majoritatea colegiilor alegeau nu doar un singur ci doi parlamentari! Astfel exista posibilitatea ca o circumscriptie sa fie reprezentata de doi parlamentari din doua partide diferite, ceea ce ducea la o mai buna reprezentare a optiunilor si atenua inechitatile votului uninominal.

Deasemenea este interesanta regula britanica conform careia doar parlamentarii pot deveni ministrii sau secretari de stat. In vremea lui Churchill cine era numit ministru trebuia sa-si puna in joc in mod automat locul de parlamentar (alegeri partiale imediate), si devenea ministru doar daca era reconfirmat de electorat.

-Tot in legatura cu votul uninominal citisem opiniile unor analisti care spuneau ca cine a pierdut alegeri uninominale nu e dorit si ar face bine sa nu mai candideze niciodata. Daca aceasta ar fi fost (si nu e) o regula in UK, Churchill nu ar fi ajuns niciodata prim-ministru, pentru ca a pierdut de cel putin patru ori alegeri uninominale.

– In legatura cu doctrina partidelor si a etichetelor atat de des folosite “dreapta” si “stanga” ar fi interesanta o discutie despre ce inseamna “dreapta” si “stanga”, si despre pozitionarea partidelor liberale in acest sistem de coordonate (care mi se pare simplist). Daca urmarim experienta istorica britanica, vedem ca Partidul Liberal s-a pozitionat pe o pozitie de centru, sustinand politicile necesare si bune pe termen lung, indiferent cum erau ele etichetate.

(in fotografie “gemenii” David Lloyd George si Winston Churchill in drum spre Parlament in 1910)